Administraţia Trump a autorizat joi derularea de tranzacţii cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei, acordând o derogare de la sancţiunile impuse în octombrie pentru rolul pe care veniturile companiei petroliere îl joacă în sprijinirea războiului Moscovei în Ucraina, transmite Agerpres.
Potrivit Trezoreriei SUA, tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil sunt autorizate până la 29 aprilie 2026, în ideea de a evita penalizarea clienţilor şi furnizorilor lor şi cu condiţia ca veniturile să nu fie transferate în Rusia.
Lukoil are aproximativ 200 de benzinării sub marcă proprie în New Jersey, Pennsylvania şi New York. Operatorul finlandez de benzinării Teboil, companie deţinută de Lukoil, care deţine aproximativ 430 de benzinării, a declarat luna trecută că îşi va închide treptat operaţiunile, pe măsură ce combustibilul se epuizează. Anterior, a declarat că se aşteaptă ca Lukoil să vândă lanţul.
Lukoil este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa distribuţiei de combustibil din Republica Moldova şi Bulgaria, operând aproximativ 600 de benzinării în Turcia şi peste 300 în România.
Citește și: Statul preia terminalul petrolier al Aeroportului Chișinău pentru a preveni criza de kerosen
Reuters a dezvăluit anterior că grupul petrolier ungar MOL ar dori să cumpere rafinăriile şi benzinăriile Lukoil din Europa, precum şi participaţiile la activele de producţie din Kazahstan şi Azerbaidjan.
Lukoil extrage aproximativ 2% din producția globală de petrol, în Rusia și în străinătate, și caută cumpărători pentru activele sale internaționale, care produc 0,5% din petrolul mondial, și a căror valoare este estimată la aproximativ 22 miliarde de dolari, pe baza datelor financiare din 2024.
Citește și: Igor Grosu spune că depozitul Lukoil va fi cumpărat de Aeroport și aruncă săgeți în comuniști