Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, Adrian Dupu, a participat la deschiderea conferinței Dimitrie Cantemir 350, desfășurată la Academia Română.
„Evenimentul reunește academicieni, profesori, istorici din România și din Republica Moldova și are ca scop punerea în valoare a operei literare, filosofice, etnografice, istoriografice, muzicale, precum și personalitatea politică a lui Dimitrie Cantemir la împlinirea a 350 de ani de la nașterea și 300 de la moartea sa.
Seria de evenimente dedicate lui Dimitrie Cantemir va continua, în această săptămână, în Republica Moldova datorită colaborării dintre Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și Muzeul Naţional al Literaturii Române,” se arată într-un comunicat.
Astfel, în perioada 10-11 noiembrie a.c., la Chișinău vor avea loc o serie de evenimente dedicate marelui cărturar român: o conferință despre personalitatea lui Dimitrie Cantemir, o expoziție documentară și un concert care cuprinde creații muzicale ale marelui om de cultură român.