Legislaţia nu oferă Curții Constituţionale împuterniciri pentru a invalida mandatele de deputat ale Partidului Democraţia Acasă, pe baza unor fapte deja sancționate. Iar prin decizia de a expedia Curţii informaţiile privind posibilele încălcări ale formaţiunii, CEC pasează responsabilitatea. Este opinia expertului în justiţie Alexandru Bot, invitatul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR MOLDOVA. Alţi specialişti din domeniu împărtășesc alte opinii. Cert e că verdictul îl vom afla pe 16 octombrie, atunci când Curtea Constituţională se va întruni în şedinţă.
Constituția şi Codul Electoral nu au norme expres care să reglementeze clar cazurile în care Curtea Constituţională poate decide invalidarea mandatelor, spune Alexandru Bot.
ALEXANDRU BOT, expert în justiţie, WatchDog: Se implică fie o concretizare în legislaţie, dar e prea târziu pentru asta, fie – o interpretare a Constituţiei care poate fi dată de către Curtea Constituţională. Dacă noi o să ajungem în situaţia în care se pune în discuţie, în general, invalidarea mandatelor pe temeiurile comunicate de către CEC, ajungem în situaţia în care pentru aceeaşi faptă Partidul Democraţia Acasă va fi dublu sancţionat şi sigur că asta nu poate fi tratat democratic.
Pe de altă parte, constituţionalistul Alexandru Tănase susţine, într-o postare pe facebook, că în actele oficiale ale CEC nu există nicio mențiune care să sugereze că mandatele partidului ar fi fost "lăsate la discreția Curții Constituționale" şi spune că sancțiunile aplicate de CEC nu oferă Curții un temei legal pentru a invalida rezultatele sau a redistribui mandatele către alți concurenți. Pe 3 octombrie, în urma unor sesizări despre posibile încălcări ale Codului Electoral de către Partidul Democraţia Acasă, CEC a decis că nu poate anula înregistrarea candidatului, însă va expedia toate constatările Curţii Constituţionale.
HOTĂRÂREA CEC DIN 3 OCTOMBRIE: O unică sancțiune proporțională, din perspectiva organului electoral, este anularea înregistrării concurentului, care nu mai poate fi inițiată și aplicată de Comisia Electorală Centrală la această etapă, de vreme ce ziua alegerilor s-a consumat. Respectiv, instanța de jurisdicție constituțională, dacă va considera judicios, în temeiul art. 125-126 din Codul electoral, poate să se pronunțe și asupra acestui aspect în procesul de confirmare a legalității alegerilor.
Cu toate acestea, CEC a sancţionat formaţiunea cu un avertisment şi prin lipsirea de alocaţii din bugetul de stat pentru o perioadă de 12 luni. Cercetătorul juridic Ilie Chirtoacă spune că CEC a procedat conform legii.
ILIE CHIRTOACĂ, preşedintele CRJM: Având la bază prevederile Constituţiei, eu mă exprim ferm că Comisia Electorală Centrală a procedat corect, iar pentru asta chiar aş cita art. 62 din Constituţia RM, care spune, Curtea Constituţională, la propunerea CEC, hotărăşte validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislaţiei electorale. Însăşi CEC-ul spune că, la etapa în care am finalizat alegerile, nu mai poate să meargă înapoi şi să excludă un candidat.
Iar expertul în Drepturile Omului și Justiţie, Andrei Lutenco, spune că instituţia constituţională are doar trei opţiuni.
ANDREI LUTENCO, director, Centrul de Politici şi Reforme: În interpretarea mea şi din opţiunile pe care le văd eu în Codul Electoral nu există opţiune în care sunt invalidate un număr de mandate şi distribuite la alţii. Din ce am văzut eu, nu există prevederi care ar reglementa procedura prin care un candidat este exclus şi mandatel redistribuite sau altă soluţie în acest sens. Nu ştiu dacă aş numi asta pasarea responsabilităţii, mai degrabă CEC şi-a transmis anumite îngrijorări... oricum este de responsabilitatea Curţii Constituţionale să valideze aceste alegeri.
Până la această oră, nu am reuşit să discutăm cu reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale pentru un punct de vedere.
În sesizările depuse la CEC, Partidul Democraţia Acasă este acuzat inclusiv de participare coordonată și concertată în cadrul unui bloc electoral camuflat cu un alt concurent electoral, precum şi de promovare electorală coordonată prin mijloace digitale neautentice. Liderul formaţiunii, Vasile Costiuc, a negat acuzaţiile şi a contestat în instanţă sancţiunile CEC-ului.
DANIELA DANILOVA