Alegerile locale generale din Republica Moldova au fost marcate de sute de nereguli. O parte dintre acestea au fost înregistrate de poliţie, altele de observatorii Promo-LEX. Cele mai multe se referă la agitaţia electorală, transportarea organizată şi coruperea alegătorilor, dar şi fotografierea buletinelor de vot.
Observatorii Promo-LEX au constat peste 100 de cazuri când secţiile de votare nu au respectat programul de activitate. 652 de secţii nu erau accesibile pentru persoanele cu nevoi speciale. Peste 100 de alegători şi-au fotografiat buletinul de vot. Au fost 22 de cazuri de agitaţie electorală. Observatorii Promo-LEX vorbesc şi despre mai multe tentative de recompesare a alegătorilor, dar şi transportarea organizată la secţiile de votare. Sunt şi 10 cazuri de intimidare a cetăţenilor.
ÎNCĂLCĂRI SESIZATE DE PROMO-LEX Secţii de vot inaccesibile 652 cazuri Fotografierea buletinelor 128 cazuri Sectii de vot deschise târziu 107 cazuri Publicitate electorală 13 cazuri Intimidare alegători 13 cazuri
NICOLAE PANFIL, director de program la Promo-LEX: „Au fost şi 55 de cazuri constatate de diverse deficienţei în funcţionarea sistemului informaţional automatizat alegeri. Precum şi 88 de cazuri de deficienţe în listele electorale. Aici au fost acele discrepanţe de adrese sau alegători decedaţi, semnături în locul altor persoane care au fost identificate. 128 de cazuri de votare nejustificată în grup. Am vorbit şi ieri despre acest fenomen. Este una din situaţiile cu ponderea cea mai mare”.
Şi poliţia a documentat sute de încălcări în ziua alegerilor, inclusiv 10 cazuri de corupere a alegătorilor. Unul dintre acestea a avut loc în muncipiul Comrat. Potrivit CNA, un tânăr de 19 ani, care reprezenta o formațiune politică, ar fi împărţit câte 50 de euro mai multor persoane. Ofiţerii au ridicat de la suspect 17 plicuri în care erau sumele de bani și lista beneficiarilor. Tânărul a declarat poliţiei că urma să fie remunerat cu 100 de euro.
VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Poliţiei Naţionale: „În mare parte, acestea au fost focusate sau au ţinut de transportarea alegătorilor, de desfăşurarea campaniei electorale. Cât ţine de localităţile care au avut cele mai frecvente încălcări, în mare parte aceste localităţi sunt Chişinăul, Bălţiul, Orheiul şi Dubăsariul. În unele din ele, poliţia a fost sesizată de anumiţi concurenţi electorali. În alte circumstanţe, cazuri, poliţia s-a autosesizat”.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, scrutinul de ieri a fost monitorizat de 1520 de observatori naţionali şi internaţionali.