Negociatorii ucrainieni s-au întors din Statele Unite, unde au discutat despre Acordul de Pace cu reprezentanţii preşedintelui Donald Trump. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina rămâne în contact cu negociatorii americani pentru un Acord final, care să încheie războiul. Liderul de la Kiev speră că Rusia îşi doreşte Pacea şi că nu va sabota eforturile diplomatice, relatează TVR Info.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Am primit o informare detaliată din partea echipei noastre de negociere, Rustem Umerov și Andrii Hnatov, care s-au întors de la întâlnirile din Statele Unite cu reprezentanții președintelui Trump. Aceștia au raportat despre proiectele de acorduri existente și prevederile pe care am reușit să le consolidăm. Rămânem în contact constant cu America și așteptăm să lucrăm în continuare. Considerăm că America dorește să ajungă la un acord final, iar din partea noastră există o cooperare deplină. Ucraina nu a fost și nu va fi niciodată un obstacol în calea păcii. Lucrăm și facem tot posibilul pentru a ne asigura că documentele sunt finalizate și că sunt realiste. Cheia este ca Rusia să nu saboteze această diplomație și să ia sută la sută în serios încheierea războiului. Dacă nu, trebuie să existe o presiune suplimentară asupra Rusiei, lumea are toate instrumentele pentru ca această presiune să funcționeze și pentru ca pacea să fie realizată. Mulțumesc tuturor celor care ajută!”
Marți, președintele Volodimir Zelenski a sugerat că niciuna dintre părțile implicate în război nu va obține, probabil, tot ceea ce își dorește în cadrul discuțiilor privind un acord de pace.
„Există unele lucruri pentru care nu suntem pregătiți nici noi, nici rușii”, a declarat liderul de la Kiev.
El a precizat că aproape 90% dintre cererile Ucrainei sunt incluse în proiectul de acord de pace.
Totodată, Zelenski a avertizat că este posibil un atac masiv al Rusiei în perioada Crăciunului, după ce autoritățile ruse au refuzat un armistițiu în această perioadă.