Social

Parcursul sportiv al lui Alexandru Solovei, luptător în stil greco-roman

post-img
imagine

Are 20 de ani, dar a reușit să scrie istorie pentru sportul din Republica Moldova. Anul trecut, a cucerit titlul de campion european și cel de vice-campion mondial Under-20, în categoria de greutate până la 77 de kilograme. Iar anul acesta, a obținut argintul la turneul continental. Astfel, la fiecare catogorie de vârstă, a reușit să urce pe primele trepte a podiumului. Cum îi reușește, dar și cine îl susține, a aflat colegul nostru Alexandru Leahu.

 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter