În exterior, Rusia a căutat să transmită lumii în această perioadă că era o putere globală serioasă prin evenimente precum Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. Realitatea, așa cum scrie Aliohina, era complet diferită: doar câteva luni mai târziu, Rusia avea să lanseze războiul împotriva Ucrainei, anexând Peninsula Crimeea și declanșând o luptă în regiunile Donețk și Luhansk.

Gopnicii cu panglici „Sfântul Gheorghe”

Pe măsură ce soldații ruși au început să comită acte de violență în străinătate, însăși societatea rusă a coborât în ​​ceva mai sumbru: „Autoritățile dau undă verde pentru a crea violență în propria noastră țară. Numărul grupurilor naziste crește. Gopnicii cu panglici de Sfântul Gheorghe, numindu-se patrioți, atacă și bat pe oricine nu este de acord cu noul «patriotism».”

Noua carte a Aliohinei, „Political Girl: Life and Fate in Russia” (Fată politică: Viață și soartă în Rusia), acoperă perioada de la prima sa eliberare din închisoare până la evadarea din Rusia în primăvara anului 2022, o perioadă care coincide cu unele dintre cele mai întunecate momente din istoria recentă a țării. Acești ani sunt punctați de evenimente precum asasinarea liderului opoziției Boris Nemțov, doborârea zborului 17 al Malaysia Airlines deasupra estului Ucrainei și otrăvirea lui Aleksei Navalnîi – episoade care funcționează mai puțin ca puncte culminante narative și mai mult ca markeri recurenți ai unui sistem care alunecă mai adânc în represiune.

Cartea se oprește inegal asupra acestor momente, dar inconsecvența pare deliberată, mai degrabă decât neglijentă. Efectul, atunci când episoadele sunt citite în succesiune apropiată, este cumulativ, mai degrabă decât dramatic. Ceea ce reiese nu este doar o înregistrare a violenței politice în Rusia contemporană, ci o relatare a cât de repede extraordinarul devine obișnuit – cum catastrofa, repetată suficient de des, își pierde capacitatea de a șoca.

Împotriva discursului adesea fracturat și polemic care caracterizează o mare parte din scrierile exilaților ruși, cartea Aliohinei se remarcă prin claritatea judecății sale. Ea nu evită chestiunea vinovăției colective a societății ruse pentru război, spre deosebire de cei care susțin „dacă toată lumea este vinovată, atunci nimeni nu este vinovat”.

Masacrul de la Bucea, „un verdict asupra tuturor”

În schimb, Aliohina insistă să țină laolaltă două adevăruri incomode: că a făcut tot ce a putut pentru a schimba țara, în mod repetat și cu costuri personale tot mai mari, și că societatea rusă în general rămâne complice la ororile care au urmat. Greutatea morală a cărții constă tocmai în acest refuz de a converti rezistența individuală în exonerare colectivă.

„Mi-e teamă să spun cu voce tare cel mai important lucru - un verdict”, scrie ea despre masacrul de la Bucea. „(Este un verdict) asupra tuturor. Nu sunt sigură că Rusia are dreptul să existe după asta.”

Oroarea crimelor de război ale Rusiei în Ucraina este intensificată de cât de repede o mare parte a societății ruse pare să îmbrățișeze conflictul, scrie Aliohina, mulți insistând că președintele rus Vladimir Putin „face ceea ce trebuie”.

„Amorteală. Suntem niște fasciști nenorociți”

Supraviețuirea Kremlinului este legată de mașinăria războiului: nu este doar un instrument al agresiunii externe, ci un imperativ intern, folosit pentru a consolida loialitatea și a suprima disidența, așa cum observă Aliohina cu o franchețe neclintită: „Amorteală. Suntem niște fasciști nenorociți.”

O parte substanțială din „Political Girl” este dedicată documentării crimelor Rusiei împotriva Ucrainei, menționând totodată nedreptățile conexe, cum ar fi persecuția tătarilor din Crimeea sau represiunea susținută de Kremlin în Belarus. Aliohina detaliază planificarea meticuloasă din spatele acțiunilor de mare profil ale Pussy Riot, atât în ​​Rusia, cât și în străinătate, menite să asigure eliberarea prizonierilor politici, precum cineastul ucrainean Oleh Sentsov.

Luate împreună, aceste episoade subliniază un argument central al cărții: acela că critica la adresa țării cuiva poate constitui cea mai profundă formă de iubire pentru aceasta. În timp ce autoritățile ruse îi etichetează pe dizidenții precum Aliohina drept „trădători”, acțiunile ei arată că orice speranță a unei societăți mai drepte depinde de confruntarea cu structurile autoritare durabile care blochează o astfel de reformă.

Închisoarea, „singurul lucru onest”

De-a lungul cărții, Aliohina clarifică și costul moral greu asupra celor care îndrăznesc să vorbească, chiar dacă pericolele cresc. În umbra războiului la scară largă, când disidența din Rusia a devenit periculoasă într-un grad fără precedent, ea surprinde logica sumbră care face ca închisoarea să pară, în cuvintele ei, „singurul lucru onest” de făcut. Cu toate acestea, astfel de sacrificii nu dau prea multe. După cum îi spune o tânără activistă după ce a ispășit o pedeapsă: „Nimic nu s-a schimbat. Mi-am făcut (timpul), am ieșit și nimic nu s-a schimbat deloc.”

Când Aliohina și colegii ei activiști încearcă să își exercite aceste drepturi fundamentale, străini excesiv de prietenoși încep conversații, cer opinii sau încearcă să provoace conflicte. Tacticile sunt rudimentare, dar neobosite, iar în timp, activiștii învață să le recunoască. Ceea ce reiese este mai puțin un joc de-a șoarecele și pisica și mai mult o nouă gramatică socială, unde suspiciunea devine obișnuită.

Încercările repetate ale Aliohinei de a trece granița în primăvara anului 2022, după ce a fugit de arestul la domiciliu, sunt kafkiene în sensul cel mai literal. Cu fiecare efort, se dezvoltă un sentiment târâtor de anxietate, lăsând cititorul constant în impas, nesigur cum va reuși în cele din urmă să scape și să evite să fie aruncat înapoi în mașinăria neobosită a sistemului penitenciar rusesc.

Deși „Political Girl” este demnă de laudă, rămâne să ne întrebăm, în cele din urmă, ce se poate extrage din aceste relatări. Aliohina scrie că ea și colegii ei activiști au arătat lumii „adevărata față” a lui Putin. Totuși, tocmai i-a batjocorit pe liderii europeni numindu-i „purceluși” și a promis că va continua să-și urmărească obiectivele de război în Ucraina, fie prin amenințări mascate sub diplomație, fie prin forță.

Putregaiul moral și politic care pătrunde în Rusia

Amenințarea deschiderii unui alt front în altă parte a Europei planează pe dos, aceeași neîncredere fiind exprimată de cei care credeau că un război în Ucraina este imposibil. Dacă mărturiile activiștilor ruși persecutați, ale soldaților ucraineni, ale supraviețuitorilor atrocităților rusești și ale tuturor celor care au văzut Rusia așa cum este nu reușesc să stimuleze acțiuni semnificative, se pune întrebarea: ce se poate face și de către cine, în fața unei asemenea brutalități necruțătoare? O încercare de a răspunde la această întrebare, sau cel puțin de a o desluși, lipsește în mare parte din carte.

În cele din urmă, „Fata politică” este mai mult decât un memoriu. Este o acuzație usturătoare a putregaiului moral și politic care pătrunde în Rusia contemporană, implicându-i nu doar pe cei care dețin puterea, ci și pe cei care își întorc de bunăvoie privirea.

Relatarea Aliohinei nu lasă nicio îndoială cu privire la profunzimea înrădăcinării autoritare a țării și la costul personal al rezistenței la aceasta. Cartea este atât o înregistrare a curajului personal, cât și a eșecului colectiv: mărturisește ceea ce unii au îndrăznit să facă, expunând în același timp cât de mult s-ar fi putut - și ar fi trebuit - să se facă pentru a evita ororile realității în care trăim acum.