Au mai rămas puţin peste două ore până la cel mai aşteptat meci al toamnei, între selecţionatele Republicii Moldova şi României. Este pentru a doua oară în ultimii 32 de ani când cele două echipe se întâlnesc la Chişinău. Prima partidă a avut loc în 1998 şi s-a încheiat la egalitate.
Nicolae Boico, jurnalist TVR MOLDOVA: „La această oră, aici la stadionul Zimbru din Chişinău e linişte, deocamdată. Accesul pe stadion va fi permis cu aproximativ o oră înaintea meciului. Aşa că, cel mai probabil, spectatorii vor începe să vină după ora 19.00. Oficialii de la FMF anunţă că au vândut aproape toate biletele, sperăm că vremea de afară nu îi va speria pe suporteri. E destul de frig la această oră, sunt aproximativ trei grade celsius şi se aşteaptă ploi. Fotbalul însă se joacă pe orice timp şi sunt sigur că indiferent de timpul de afară, jucătorii ambelor echipe demonstra un joc de calitate. Spectacol va fi şi în tribunele stadionului Zimbru. Am discutat cu liderii câtorva galerii de suporteri. Ne-au spus că au pregătit câteva surpize pentru acest meci- banere cu lozinci şi scandări speciale. Ieri sera, antrenorii şi fotbaliştii ambelor reprezentantive au susţinut conferinţe de presă în care au răspuns la întrebările jurnaliştilor şi au vorbit despre aşteptările pe care le au pentru meciul de astăzi. Apoi au efectuat antrenamente deschise la care presa a avut acces primele 15 minute”.
„Va fi un meci dificil, am văzut că este ca o sărbătoare aici, acest meci. Sperăm ca meciul să le placă suporterilor care vor veni la stadion. Suntem bucuroşi că suntem la Chişinău, îmi doresc să fie înconjurat de fair-play. Pentru noi este o onoare să jucăm contra unei ţări ca România”,
acestea au fost primele declaraţii ale reprezentanţilor celor două naţionale, înaintea meciului de astăzi.
Selecţionerii au ţinut, apoi, să-şi lăude adversarii dar au spus că îşi vor motiva fotbaliştii să obţină un rezultat pozitiv.
EDUARD IORDĂNESCU, antrenor principal, selecţionata României: „Îmi doresc ca să fie un joc bun, consistent şi de data asta, mai eficient”.
SERGHEI CLEŞCENCO, antrenor principal, selecţionata Republicii Moldova: „Noi o să ne străduim, vom face tot posibilul. În primul rând, să jucăm cu curaj. Şi dorinţa noastră va fi pe primul loc”.
Într-o postare pe Facebook, Federaţia Moldovenească de Fotbal a spus că meciul de astăzi de la Chişinău va fi un amical a prieteniei și păcii. În mesaj se menţionează că imnurile celor două ţări vor fi intonate de Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul regretaţilor cantautori Doina şi Ion Aldea-Teodorovici care şi-au pierdut viaţa acum 30 de ani.
Meciul Moldova-România va fi condus de o brigadă de arbitri din Turica. Fotbaliştii basarabeni au jucat până acum cinci partide contra selecţionatei României. Doar una s-a încheiat la egalitate, în celelalte patru naţionala României fiind victorioasă.