Datinile și obiceiurile legate de frumoasele sărbători de iarnă, reprezintă credințe străvechi, componente ale culturii noastre tradiționale. An de an, marcăm unicitatea Crăciunului prin colinde, care aduc o schimbare în sufletele oamenilor. Cu toții devenim în această perioadă mai buni şi mai aproape de semenii noștri.
Colindatul este o datină înrădăcinată în conştiinţa neamului românesc și se întâlnește în toată lumea creştină. Ascultând colindele, spune Mihail Vulpescu, “Simţi fiorul de sfinţenie ce vine de undeva de departe prin veacuri, şi trece din casă în casă şi din suflet în suflet."
Constantin Friptuleac, Gheorghe Mihailov și Daniel Butucel le urează tuturor sărbători cu bine și un Crăciun Fericit!