Justiție

Contrabandă cu tutun de narghilea de jumătate de milion de lei. Un șofer de autocar, condamnat

post-img
imagine simbol

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță o sentință de condamnare în cazul tentativei de contrabandă cu tutun de narghilea, de aproape 0,5 tone, transportat într-un autocar al cursei Chișinău-București.

Cazul a avut loc în septembrie 2022, iar de curând Judecătoria Hâncești a pronunțat sentința de condamnare. Atunci, după miez de noapte, la postul vamal Leușeni, deși șoferul autocarului a negat că ar avea marfă spre declarare inspectorilor Serviciuluil Vamal, inspectorii i-au găsit aproape cinci sute de pachete de tutun de narghilea, a câte 1 kg fiecare. Potrivit estimărilor, marfa valorează aproape jumătate de milion de lei.

Tutunul de narghilea nedeclarat nu a fost de găsit în spațiul autocarului destinat bagajelor, ci în alte spații de depozitare ale autocarului: - aripa din față, cu acces modificat, disponibil dintr-un spațiu apropiat dormitorului șoferilor; - aripa din spate, cu intrare modificată; - la ușa de mijloc a autocarului, sub câteva sticle de apă.

Astfel, întreaga cantitate de tutun de narghilea a fost supus confiscării, la solicitarea procurorilor PCCOCS. De asemenea, urmează să fie confiscat și autocarul folosit la tentativa de contrabandă, iar șoferul a fost condamnat la patru ani și opt luni închisoare, cu suspendarea executării ei, dacă timp de patru va respecta condițiile legale.

Urmărirea penală continuă.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter