Un accident rutier a avut loc în seara zilei de duminică, 3 august, pe bulevardul Renașterii Naționale din Chișinău. Potrivit poliției, patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
ACTUALIZARE: Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitaluliu Clinic de Copii, „Valentin Ignatenco”, cei doi copii, în vârstă de 12 și 15 ani, au suferit traumatisme minore, precum leziune superficiale la nivelul gâtului şi plăci minore. „După investigaţiile necesare, copiii au fost externaţi şi trimişi la tratament la domiciliu, cu toate recomandările medicale, urmând a fi monitorizaţi în continuare de medicul de familie”, a declarat Veronica Istrati.
Știre inițială: Potrivit informațiilor preliminare, conducătorul unui automobil de marca BMW, a tamponat un automobil de marca Dacia, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani.
În urma impactului, autoturismul Dacia s-a inversat. În consecință, conducătorul Daciei și trei pasageri din aceeași mașină: un adult și doi minori au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite în cadrul anchetei inițiate.