Deși suntem la început de toamnă, basarabenii de la sate au început deja pregătirile pentru sezonul rece. Unii își fac rezerve de lemne pentru foc, alții păstrează și tradițiile și produc tizic, binecunoscuta turtă din balegă amestecată cu paie, folosită drept combustibil.
În satul Opaci, raionul Căușeni, mulți gospodari mai folosesc metode tradiționale pentru încălzire. Ei produc tizic, un amestec de bălegar și paie, care arde încet și oferă o căldură asemănătoare cărbunelui.
TAMARA CUCIURCĂ, localnic, satul Opaci: El dă căldură. Pui beţele şi dacă pui tizic, el ţine până dimineaţă. Avem plită pe afară, nu e înăuntru. Îl amestecăm cu paie şi îl punem în formă şi se primeşte mai bine de clădit. Tizicul este bine uscat și depozitat cu grijă, pentru a fi protejat de umezeală pe parcursul iernii.
TAMARA CUCIURCĂ, locuitoare satul Opaci: Le aşezăm binişor ca să se păstreze, pe iarnă la dos, să nu le plouă, să nu le ude. Nu facem mult! Dacă facem mult se îngrămădesc şoarecii şi de ce să îl facem degeaba să îl fărâme şoarecii. Facem cât ne trebuieşte. Nouă de aici ne ajunge pe două ierni.
În gospodăriile rurale, nimic nu se aruncă. Uitaţi-vă încălţăminte, ştiulete. Tot ce e de foc, tot îngrămădesc la foc. Nu arunc nimic, tot la foc. Cartoanele le rupem le aşezăm şi pe urmă le punem pe foc.
Oamenii se pot aproviziona și cu lemn de foc de la ocoalele silvice. Agenția Moldsilva are în stoc peste 227.000 de metri steri recoltați în prima jumătate a anului, disponibili fără restricții la toate întreprinderile silvice din subordine.
VOX
Am cumpărat o remorcă de lemne și mi l-au tăiat băieții, m-am pregătit, să facem focul să fie tot bine. Ne-am pregătit de pe acum, pentru că nu se taie pădurea, primăvara o tăiat.
Din toamnă va fi pregătit pentru comercializare un nou lot din fondul forestier, adică aproape 152.000 metri steri. Pentru sezonul rece, vor fi la vânzare aproape 380.000 metri steri de lemn de foc.
REPORTER: GABRIELA SULEAC Imagine: Iurie Rusu