Economic

Patru acorduri noi de grant, în valoare de 300 de mii de dolari, semnate la Ambasada Japoniei în R. Moldova

post-img
Japonia, R. Moldova
Sursa foto: TVR Moldova

Patru acorduri noi de grant, în valoare de 300 de mii de dolari, care fac parte din programul de asistență umană Kusanone, au fost semnate astăzi la Ambasada Japoniei în Republica Moldova, transmite IPN.

Este vorba despre proiectul de dotare a Centrului Republican de Reabilitare Pentru Copii cu echipament pentru ultrasonografie, în sumă de 53,5 mii de dolari. Proiectul de dotare a Spitalului raional Comrat cu echipament pentru distrugerea deșeurilor medicale, în sumă de 89,3 mii de dolari. 

Proiectul de renovarea Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu”, Ocnița, în sumă de 75,7 mii de dolari, pentru repararea scărilor interioare din liceu. Și proiectul pentru modernizarea rețelei de apeduct și canalizare și instalarea unui sistem fotovoltaic în satul Telița din Raionul Anenii Noi, în sumă de 77,8 de mii de dolari. 

Din contul proiectului se va instala o stație autonomă de tratare a apei și panouri fotovoltaice. Gimnaziul-grădiniță din localitate va fi dotat cu echipament de filtrare a apei, va fi construită o stație de epurare la care vor fi conectate instituțiile publice din localitate.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, a spus că programul Kusanone se desfășoară în Republica Moldova deja de 15 ani, timp în care Japonia a finanțat proiecte investiționale în sumă de peste șase milioane dolari pentru sporirea calității și îmbunătățirea vieții oamenilor. 

Diplomatul este convins că câștigătorii proiectelor vor depune eforturi maxime pentru a le finaliza în termenul stabilit. Se așteaptă că echipamentele procurate în cadrul proiectului să fie utilizate eficient, pentru binele cetățenilor Republicii Moldova și a refugiaților din Ucraina. 

Ambasadorul și-a exprimat speranța  că asistența japoneză va ajuta la asigurarea locuitorilor un trai sănătos și mai puțin poluant prin acces la apă de calitate. Donația de astăzi reprezintă încă o dovadă a prieteniei și parteneriatului dintre cele două țări.

Ecaterina Gîngotă, conducătoarea Centrului Republican De Reabilitare Pentru Copii, a spus că achiziția care va fi făcută cu banii din proiect, un aparat performant de ultrasonografie, va contribui enorm la alinierea serviciului de reabilitare pediatrică la cele mai mari standarde. 

Pentru că a fost acceptat proiectul și va fi achiziționat aparatul performat, pentru prima dată în R. Moldova va fi posibilă injectarea toxinei botulinice în sindromul spastic la copii cu paralizie cerebrală infantilă.

Nina Răilean, directoarea Spitalului raional Comrat, a spus că datorită grantului instituția va procura un echipament pentru distrugerea deșeurilor medicale. Acum, pentru a elimina deșeurile medicale, instituția e nevoită să contacteze servicii costisitoare  de la operatorii economici specializați. Cantitatea de deșeuri periculoase a crescut în pandemie, de aceea instituția are mare nevoie de un astfel de echipament.

Niculina Zaharco, directoarea Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu”, Ocnița a spus că va fi îmbunătățită infrastructură în instituție. Prin implementarea proiectului, școala va fi și mai prietenoasă copilului. Vor fi reparate capital scările de acces și de urgență din instituție. Necesitatea utilizării tuturor scărilor a apărut când numărul elevilor a crescut, dar și în perioada pandemiei.

Rodica Rusu, primarul satului Telița din Raionul Anenii Noi, a remarcat că de 20 de ani satul este în căutare de suport pentru ca această investiție să aibă loc. Proiectul prevede construcția unui serviciu autonom, independent energetic și vor fi testate mini-stațiile de epurare, ecologice, care, cu costuri mult mai mici să fie epurate apele uzate. De asemenea, va fi construit un parc fotovoltaic ce va aproviziona întreprinderea municipală de prestare a serviciilor de apă și canalizare.

Prin intermediul programului Kusanone, din 2008, Guvernul Japoniei a oferit asistență financiară nerambursabilă spitalelor, autorităților locale, instituțiilor de învățământ, organizațiilor neguvernamentale din R. Moldova, pentru implementarea proiectelor de dezvoltare.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter