Caz şocant la Soroca. Vă avertizăm că urmează informaţii ce vă pot afecta emoţional. Cadavrul unui nou-născut a fost găsit într-o fântână dintr-o localitate din raionul Soroca. Informaţia ne-a fost confirmată de autorități.
Copilul a fost găsit într-o cutie și a fost aruncat chiar de mama lui, o femeie de 36 de ani. Pe 16 iunie, ea a fost internată în Maternitatea Spitalului Raional Soroca, cu o stare de sănătate precară.
Medicii au descoperit că femeia şi-a provocat o întrerupere de sarcină, la domiciliu, cu un medicament cumpărat de la o farmacie veterinară. Potrivit Poliţiei, femeia, care riscă să fie cercetată penal, se află în continuare internată în spital. Copilul ucis a fost înmormântat.