Naționala de juniori a Republicii Moldova a triumfat la Turneul de Dezvoltare UEFA, rezervat fotbaliștilor de până la 15 ani. "Tricolorii" și-au trecut în cont trei victorii, ultima fiind obținută ieri, în partida cu Macedonia de Nord.
Mihai Pușcașu a fost în centrul atenției la meciul cu Macedonia de Nord. Purtătorul tricoului cu numărul 10 a deblocat tabela de scor înainte de pauza dintre reprize și, revenit de la vestiare, a mai expediat o dată mingea în plasa oaspeților.
Pe finalul confruntării, Mihail Bagrin a stabilit, cu un șut puternic din afara careului, rezultatul final de 3 la 0 în favoarea naționalei de juniori a Republicii Moldova.
În precedentele două dueluri, "tricolorii" au învins, în timpul regulamentar, pe reprezentativa Andorrei și au smuls victoria, la loviturile de departajare, în fața Armeniei.
Cu un bilanț de trei succese echipa pregătită de Nicolae Bunea și-a adjudecat cele mai multe puncte și a ocupat prima poziție din clasament, fiind desemnată campioana Turneului de Dezvoltare UEFA, în care au concurat jucători de până la 15 ani. Gazda competiției internaționale a fost Centrul de Pregătire a Selecționatelor de la Vadul lui Vodă.