Ministerul Educației și Cercetării anunţă cea mai amplă reformă a manualelor școlare, menită să alinieze sistemul de învăţământ din Republica Moldova la standardele europene.
Începând cu acest an, achiziția de manuale se va face după regula „calitate înainte de preț”, urmând ca elevii să beneficieze de resurse adaptate după modelul educațional al Estoniei, lider european la testele PISA.
Toate manualele vor avea o grafică modernă, iar informaţia va fi prezentată cât mai accesibil pentru elevi. Se va reduce şi din greutatea manualelor, iar la elaborarea acestora vor participa cele mai bune cadre didactice.
În acest an, vor fi achiziţionate 105 titluri de carte, ce vor costa 150 de milioane de lei. Noile manuale urmează să ajungă în școli începând cu 2027.
DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Toate manualele noi, nu doar cele pentru clasele primare vor fi tipărite în patru culori, cu fonturi adaptate vârstei, spaţiere corectă şi imagini de înaltă rezoluţie. Nu vom mai accepta manuale care obosesc ochii copiilor sau cele care fac învăţarea mai dificilă. Manualele voluminoase pentru clasele I-XII vor fi divizate în două volume. Asta înseamnă ghiozdane mai uşoare şi copii mai sănătoşi.
GALINA RUSU, secretar general, Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Suntem în proces de achiziţionare a drepturilor de traducere adaptată a manualelor din Estonia, pentru că Estonia este recunoscută pentru rezultatele internaţionale şi calitatea educaţiei. Pe baza textelor estonienie, a bunelor practici, vom pregăti manuale noi. În acest proces, vor fi implicate editurile din ţară şi profesorii.