Articolele pirotehnice sunt foarte căutate de sarbatori. Deși mulți se bucură de spectacolele cu artificii, specialiștii atrag atenția asupra pericolelor și impactului asupra mediului. Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, utilizarea incorectă a articolelor pirotehnice poate provoca incendii, arsuri și alte traumatisme grave.
Cetatenii constientizează pericolele folosirii incorecte a artificiilor.
"Nu le folosim. Avem copii mici și, în momentul de față, nu le mai folosim. Înainte le foloseam, dar acum nu. – Doar din cauza copiilor? – Da, din cauza copiilor, dar, să vă spun drept, și animalele se sperie de ele. Vor și ele liniște."
Artificiile au un impact negativ asupra mediului. Poluează aerul cu substanțe chimice, metale grele și particule fine.
PETRU VINARI, ecologist, activist civic: Este vorba despre poluarea aerului, cu substanțe chimice, metale grele și diverse particule de care nu suntem foarte conștienți. Apoi, discutăm despre poluarea apelor, care include și incidentele din timpul transportului, când aceste substanțe ajung în apă și o otrăvesc într-o măsură considerabilă.
Pe lângă impactul asupra mediului, focurile de artificii au și efecte negative asupra animalelor, care sunt deosebit de sensibile la zgomotul puternic.
VALERIU TRIPADUŞ, medic veterinar: Animale de curte se rup de la lanţ, fug şi sunt lovite de fluxul de maşini din oraş. În multe cazuri proprietarii nu îşi mai găsesc animăluţele, pentru că nu cunosc unde este. Pastilele sunt recomandate a fi administrate cu cinci zile înainte de situațiile stresante, cum ar fi Revelionul. Chiar și după Revelion, este recomandat să se continue administrarea încă câteva zile pentru a menține situația mai calmă la animăluţe.
Pe de altă parte, comercianții de articole pirotehnice isi apără afacerea.
SERGIU BÎRSA, administrator, magazin de produse pirotehnice: Poluarea există peste tot, dar eu cred că o dată pe an nu ar trebui să ne facem griji. Nu îmi pot imagina un An Nou fără artificii. Ele creează emoții și o atmosferă de sărbătoare.
LILIANA PUŞCAŞU purtător de cuvânt, IGSU: Lansarea în spaţii necorespunzătoare poate duce la aprinderea sectorului locativ, adică a balcoanelor, a anexelor sau a caselor. Le lansăm numai în cazul în care acestea au certificate de producere , sunt autorizate, standartizate, sunt procurate, din centre care cu sigurană au un astfel de certificat şi în nici un caz nu le permitem copiilor să lanseze aceste focuri de artificii.
În ultimii ani, din cauza războiului din Ucraina, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a limitat comercializarea articolelor pirotehnice.