Justiție

Noi descinderi într-un dosar penal privind finanțarea ilegală a unor partide politice. Cum sunt remunerați membrii organizațiilor teritoriale

Noi descinderi într-un dosar penal privind finanțarea ilegală a unor partide politice. Cum sunt remunerați membrii organizațiilor teritoriale

Noi descinderi, astăzi, într-un dosar penal privind finanțarea ilegală a unor partide politice. Ofițerii Inspectoratului Național de Investigație, în comun cu Procuratura Anticorupție, au făcut mai multe percheziţii în acest caz şi au strâns noi probe. Detalii ne oferă Svetlana Gore.

BFCO

Oamenii legii au depistat că membrii organizațiilor teritoriale primare ale unor partide politice sunt remunerați lunar cu sume bănești, care nu sunt reflectate în evidența contabilă a formațiunilor.

Potrivit anchetei, în urma deconspirării altor căi ilegale de finanțare din surse tenebre a partidelor politice afiliate oligrhului fugar Ilan Șor, acesta împreună cu alți aliaţi, ar fi organizat o schema nouă de finanțare, camuflând activitatea reprezentanților partidelor sub noțiuni de ,,voluntar" și ,,voluntariat".

Astfel, reprezentanților partidelor afiliate lui Șor, le sunt create conturi bancare la banca rusă ,,Promsvyazbank" din Federația Rusă, aflată sub sancțiuni internaționale pentru oferirea de sprijin armatei ruse în războiul din Ucraina.

Iar prin intermediul aplicației bancare mobile le sunt transferate pe conturile acestora sume de bani în ruble rusești, care variază de la 10 mii la 55 mii de ruble, echivalent a circa 10 mii de lei moldoveneşti.

Potrivit materialelor cauzei penale, membrii organizațiilor teritoriale sunt remunerați lunar pentru activitățile prestate în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale, inclusiv pentru participarea la mitinguri, flashmob-uri și acțiuni de protest.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe, printre care şi telefoane mobile.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter