Volumul asistenţei externe acordate Republicii Moldova a crescut semnificativ în cel de-al doilea trimestru al anului. Sunt datele unui raport, realizat de Institutul pentru Iniţiative Strategice şi Expert-Grup. Potrivit experţilor, asistenţa externă este vitală pentru Republica Moldova şi permite dezvoltarea proiectelor din domeniul economic, social sau de mediu
În primul trimestru al acestui an, Republica Moldova a primit debursări sub formă de împrumuturi externe în valoare de 25 de milioane de dolari. Rambursările se ridică la 39 de milioane de dolari, valoare care a depăşit suma creditelor noi obţinute. Republica Moldova a mai beneficiat de granturi şi asistenţă tehnică externă, în valoare de 30 de milioane de euro.
VOLUMUL DEBURSĂRILOR EXTERNE ÎN TRIMESTRU I, 2022
Împrumuturi externe – 25 mil USD
Granturi şi asistenţă externă – 30 mil USD
Rambursări – 39 mil USD
Începând cu luna mai, valoarea asistenţei financiare externe oferită Republicii Moldova a crescut considerabil.
MARINA SOLOVIOVA, director de program, Expert-Grup: "Începând cu împrumuturile de la FMI, în sumă de 144 de milioane. A mai fost asistenţă de la UE, sub formă de grant pentru suport bugetar în sumă de 75 de milioane, asistenţă macrofinanciară sub formă de grant şi împrumut de la Asociaţia Internaţională de Dezvoltare şi din alte surse. În total, din aprilie până în august, Moldova a primit estimativ vreo 327 de milioane de dolari."
Finanţarea externă a permis dezvoltarea a zeci de proiecte în domenii-cheie de activitate.
VICTORIA OLARI, director de program, IPIS: " În mare parte, banii sunt foarte bine targetaţi. Dacă în anii trecuţi, erau bani destinaţi pentru lupta cu Covid, anul acesta, în mare parte banii sunt destinaţi rezilienţei populaţiei în faţa creşterii preţurilor, creşterea preţurilor la energie."
La mijlocul lunii august, datoria externă publică a ajuns la 2 855 milioane de dolari, ceea ce reprezintă în jur de 20% din PIB, departe de limita critică de 55%. Pe lângă împrumuturile și granturile debursate, a fost anunțată semnarea şi negocierea altor contracte de finanțare importante în domenii precum sprijinul bugetar general, agricultură, economie şi securitatea energetică. Experţii au vorbit şi despre absorbţia de foncduri.
MARINA SOLOVIOVA, director de program, Expert-Grup: "Problema este de întârziere. Noi nu reuşim să valorificăm creditele şi să efectuăm lucrările, mai ales atunci când este vorba de drumuri sau chestii de infrastructură. Adică proiectul se finalizează, dar noi n-am valorificat toată suma."
A fost evaluată şi implementarea programului guvernamental cu Fondul Monetar Internaţional. Până la sfârşitul lunii iulie, au fost debursate 224 de milioane de dolari, din cele 784 de milioane de dolari, prevăzute până la sfârșitul lui 2025. Un interes sporit din partea donatorilor externi reprezintă problemele de mediu.
ALEXANDRU FALĂ, analist, Expert-Grup: "Dacă am vorbi despre proiecte, aici am putea menţiona finanţări în domeniul gestiunii deşeurilor şi foarte multe finanţări în ceea ce priveşte creşterea accesului populaţiei la resurse de apă şi staţii de epurare.
Printre principalii donatori şi creditori ai Republicii Moldova sunt Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii, USAID şi Fondul Monetar Internaţional.
Un partener strategic al Chişinăului este Guvernul României, care, de-a lungul anilor, a finanţat zeci de proiecte. Unul din cele mai recente este Acordul de implementare a Programului de asistenţă tehnică şi financiară, care prevede un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro.