Actualitate

Transportatorii de mărfuri autohtoni vor putea circula fără autorizație specială pe teritoriul Uniunii Europene

Transportatorii de mărfuri autohtoni vor putea circula fără autorizație specială pe teritoriul Uniunii Europene

Exporturile din Republica Moldova vor fi încurajate şi de faptul că transportatorii de mărfuri autohtoni vor putea circula fără autorizație specială pe teritoriul Uniunii Europene. La Lyon a fost semnat acordul dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova privind liberalizarea transportului rutier de mărfuri.

Acordul semnat de ministrul Infrastructurii,  Andrei Spînu, şi ministru delegat, din partea Presedinţiei franceze,  Christophe Bechu, este valabil până la 31 martie 2023, cu posibilitate  de prelungire. Transportatorii pot duce acum marfă în statele UE fără  autorizații de transport rutier. Vor putea să încheie, în continuare,  contracte de furnizare a mărfurilor, în special produse agricole, prin  utilizarea rutelor alternative pe teritoriul Uniunii Europene.

MESAJUL LUI ANDREI SPÎNU

" Am făcut ca lucrurile să se întâmple, am făcut pași ca Republica  Moldova să se integreze cu succes în sistemul de transport european…  Dragi transportatori, acum aveți cale liberă în Uniunea Europeană! Aveți  libertate, costuri mai mici și beneficiați direct de apropierea noastră  de UE!"

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova spun că aşteaptă  această decizie de mult, pentru că numărul limitat de autorizaţii emise  de unele ţări însemna taxe şi cheltuieli în plus.

EUGEN DAŢCO  director, Uniunea Transportatorilor şi Drumarilor, Republica Moldova: „În ţările de tranzit o să avem nelimitat dreptul de a   tranzita. Nu vom depinde de aceste autorizaţii care erau pe limite de a  se termina, tot setul anual  care-l avem. Asta va uşura cu mult,  posibilitatea de organizare a transportului de mărfuri din RM în alte  state unde este cerere”"

La  Lyon, Andrei Spînu a avut o întrevedere şi cu Adina Vălean, comisar  european pentru Transporturi. A semnat şi cu ministrul Transporturilor  din Ucraina, Oleksandr Kubrakov, o scrisoare comună pentru Comisia  Europeană pentru dezvoltarea coridorului rutier Jytomyr - Berdiciv -  Vinnytsia - Nemyriv - Soroca - Râșcani. 

Construirea acestui drum și a  unui pod peste râul Nistru, vor rezolva probleme logistice și vor crea  condiții de siguranță pentru transportul și schimbul de mărfuri cu  Uniunea Europeană. 

Un al subiect discutat a vizat dezvoltarea și  conectarea rețelei de drumuri a Republicii Moldova cu rețeaua de  autostrăzi din România, prin construirea podului rutier Ungheni, România  – Ungheni, Republica Moldova, peste râul Prut. Va fi o continuare a  autostrăzii A8 Târgu-Mureș – Iași – Ungheni, care va deschide  oportunități de extindere a acestei rute spre Chișinău și Odesa.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter