Politic

Ministrul de Externe al Georgiei, Ilia Darciashvili, la Chişinău: Georgia și R. Moldova rămân unite în calea spre UE

Ministrul de Externe al Georgiei, Ilia Darciashvili, la Chişinău: Georgia și R. Moldova rămân unite în calea spre UE
Sursa video: TVR MOLDOVA

Georgia și Republica Moldova rămân unite în calea spre integrarea europeană. Declaţiile au fost făcute, astăzi, de ministrul de Externe al Georgiei, Ilia Darciashvili, care se află într-o vizită de lucru la Chişinău.

ILIA DARCHIASHVILI ministrul Afacerilor Externe, Georgia: „Statutul de viitor membru al Uniunii Europene ne unește și mai mult în aspirațiile și activitățile noastre. Acest lucru, ne dăm bine seama, cuprinde mai multe responsabilități semnficative pentru a asigura cea mai înaltă transpunere la politicile Uniunii Europene.”

NICU POPESCU ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Republica Moldova: „Am discutat în detalii şi procesul nostru comun de aderare la UE. Ştiţi bine că în acest an, Republica Moldova şi Georgia au primit această perspectivă clară de aderare la UE. Ambele ţări au un şir de recomandări de la Comisiei Europene. Evident am discutat şi problema separatismului, o probleămă care afectează ambele noastre ţări.”

Ministrul de Externe al Georgiei s-a mai întâlnit cu șeful statului, Maia Sandu, președintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, și prim-ministrul Natalia Gavrilița. Ieri, Parlamentul European a cerut accelerarea procesului de extindere a Uniunii Europene, iar decizia de a fost aprobată de majoritatea eurodeputaţilor cu 502 voturi pentru. 

Potrivit europarlamentarului român Siegfried Muresan, Uniunea Europeană trebuie să le oferie autorităților și cetățenilor Republicii Moldova și mai mult sprijin pentru realizarea următorilor pași în procesul de aderare la familia europeană.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter