Astăzi, deputaţii vor analiza repetat proiectul de hotărâre pentru desemnarea membrilor internaţionali în comisia de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor. Ieri, printr-un amendament la o lege, fracțiunea PAS a redus pragul de voturi necesar pentru a-l numi pe fostul președinte al Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, în funcția de membru al Comisiei de Evaluare a Procurorilor. Legea a fost promulgată de Maia Sandu şi a fost publicată în Monitorul Oficial. Rapiditatea şi modalitatea prin care s-a făcut acest lucru este criticată de opoziţie şi de mulţi experţi din domeniu.
DANIELA DANILOVA jurnalist TVR MOLDOVA: În doar două zile a fost modificată legea privind comisia de vetting în Parlament. A fost micșorat de la 61 la 51 numărul de voturi necesar pentru desemnarea membrilor în comisiile de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor, legea a fost promulgată de presedinta Maia Sandu și publicată în Monitorul Oficial. Iar astazi, candidaturile sunt deja pe masa deputaţilor. Comunitățile de juriști critică rapiditatea si modalitatea prin care a fost făcută această modificare legislativă importantă. Experţi în domeniu, cum ar fi cei de la Centru de Resurse Juridice, spun că se creaza practici periculoase și că este nejustificată modificarea legislației.
Multi experți spun ca totul s-a făcut în grabă pentru a fi acceptată candidatura lui Herman Von Hebel, care e fostul președinte al comisiei pre-vetting, criticat de opoziția parlamentară, dar si de persoane din domeniu şi în privinţa căruia au fost inclusiv suspiciuni privind posibile ilegalități și prejudicii aduse Curții Internaționale Penale, în 2018.
Potrivit expertilor, au fost încălcate principiile de transparență prin această modicare legislativă, dar și de consens politic, solicitate de Comisia de la Veneția și de alte instituții europene. Mai ales că această ajustare s-a facut nu prin consultări ci printr-un amendament la un proiect de lege complet diferit. Astăzi, în timp ce opozitia a venit cu critici deputații PAS au declarat ca au recurs la aceasta măsură pentru a nu bloca reformă justiției și ca criticile opoziției față de Herman von Hebel sunt doar, cităm, praf în ochi.
IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: Eu o să fac uz de dreptul meu de a propune plenului să includem în ordinea de zi acest proiect de hotărâre. Nu e nicio viteză, discuţiile despre această candidaturi, aceste două candidaturi, dar atacul e la cea de-a doua… deja de două săptămâni se poartă, deja nimic nou la acest capitol. Asistăm la două tendinţe care se bat cap în cap: pe de-o parte majoritatea parlamentară care face tot posibilul să accelerăm reforma justiţiei şi în opoziţie, care e unită, care se opune acestui process de reformă.
RADU MARIAN deputat PAS: Toate rezervele pe care le au faţă de un candidat sau altul… sunt propuşi de Uniunea Europeană. Nu am înţeles până acum care sunt rezervele lor concrete. Noi mergem pe procedură legală se merge pe majoritate simplă. SURSA: Cabinetul din umbră, Jurnal TV
MAIA SANDU, preşedinte al R. Moldova: Deci ce facem? Pentru că nu există 61 de voturi, ne blocăm şi oprim reforma justiţiei? Nu. Pentru că acelaşi mecanism este şi la numirea membrilor şi în CSM, dacă nu greşesc şi acest mecanism a fost coordonat şi cu Comisia de la Veneţia la timpul său. Se încearcă cu trei cincimi, cu 61 de voturi. Dacă nu sunt 61 de voturi, nu stai fără membri. Mergi spre o majoritate simplă, pentru că majoritatea simplă, mă scuzaţi, este totuşi o majoritate. Nu vorbim aici de schimbarea Constituției, vorbim doar despre numirea unor membri în Comisia de Vetting. Eu am citit aceste investigaţii şi nu este nimic acolo. Şi le-au citit şi cei de la Uniunea Europeană, care au inclus omul în această listă.