Actualitate

Zi de doliu în R. Moldova. Regretatul scriitor Ion Druță este condus astăzi pe ultimul drum

post-img
Ion Druță
Sursa foto: tvr/simbol

Regretatul scriitor și dramaturg Ion Druță este condus astăzi pe ultimul drum. Astfel, ziua de 2 octombrie a fost declarată zi de doliu național, în semn de profundă tristețe cauzată de decesul prozatorului, dramaturgului și eseistului Ion Druță.

În această zi, în toate localitățile din Republica Moldova și în misiunile diplomatice de peste hotare, Drapelul de Stat va fi arborat în bernă. Ceremonia funerară va începe la ora 09.00 şi va avea loc la Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Chișinău.

Dupa ora 11.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ion Druţă va fi dus la Soroca. La ora 12.00, va fi păstrat un moment de reculegere în toată ţara.

Slujba religioasă va începe la ora 14.00, la monumentul "Lumânarea Recunoștinței", de la Soroca, acolo unde va fi înmormântat scriitorul, conform ultimei sale dorinţe. Prozatorul, dramaturgul și eseistului Ion Druță s-a stins din viață pe 28 septembrie, la vârsta de 95 de ani

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter