Cultură

Scriitorul Vladimir Mânăscurtă anunță lansarea noului său roman „Ultimul Manuscris”

post-img
„Ultimul Manuscris”, Vladimir Mânăscurtă

Vineri, 7 februarie, ora 18.00, la biblioteca “Onisifor Ghibu” din Chișinău va avea loc lansarea noului roman semnat de scriitorul Vladimir Mânăscurtă, „Ultimul Manuscris”. Intrarea este liberă, iar la eveniment vor fi prezenți interpreți, actori, regizori, scriitori, poeți.

„Este vorba despre un roman psihologic. O poveste a pierderii și regăsirii de sine, a dragostei și a cruzimii, a binelui și a râului. De această dată povestea este redată dintr-o singură perspectivă, a unui suflet rătăcit, care odată căzut la fundul vieții, nu mai vede ieșirea. O imagine deseori dezgustătoare a acestei călătorii pe fund și în colțurile întunecate ale rațiunii umane. Este ceva total diferit de ce am scris până acum, dar în această lucrare îmi continui stilul pe care l-am format la „Coborând în Sus”. Cartea este bazată pe unul dintre scenariile mele cu care am participat la Austin Film Festival în SUA și a fost clasat în TOP 10%”, spune scriitorul.

La eveniment vor fi organizate degustații de vinuri, concursuri și prestații muzicale.

„Vă invit să faceți, absolut gratis, o degustare de un mix de vinuri, să ascultați muzică și texte, să participați la concursuri și să prindeți rupturi din sufletul meu”.

Vladimir Mânăscurtă


„Este obligatorie buna dispoziție, așa că faceți rost de una până vineri. Vă voi aștepta să ne cunoaștem mai bine și să ne clarificăm împreună dacă este Ultimul Manuscris sau nu”.

Vladimir Mânăscurtă, membru al Uniunii Scriitorilor, a debutat cu romanul Science Fiction „Cheia Universului” (2014) și a fost premiat la Salonul Internațional de Carte de la Chișinău. În 2016 lucrarea a fost publicată la Moscova, în limba rusă. Al doilea roman, „Dulce infern” (2018) a intrat în Top 10 cele mai citite cărți din Republica Moldova și a fost premiat la târgurile de carte Bookfest și Gaudeamus de la București, la fel ca și thrillerul supranatural „Coborând în Sus” (2022). Versiunea în engleză „Descendin Up” a fost publicată pe Amazon (2022) unde a stat timp de 4 săptămâni în #1 New Release în două categorii.

Pe lângă literatură, Vladimir Mânăscurtă este pasionat și de muzică, fiind semifinalist al show-ul de talente „Românii au talent” și finalist la „Moldova are talent”. 

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter