Justiție

Ceban, Batrîncea, Furculiță și Țurcan. Cine îl apără pe Dodon în dosarul „Kuliok”?

post-img
Corneliu Furculiță, Vladimir Țurcanu, Ion Ceban și Vladimir Batrîncea

Primarul capitalei, Ion Ceban, și fosta prim-ministră Zinaida Greceanîi vor fi citați ca martori ai apărării în dosarul „Kuliok” în care Igor Dodon este învinuit că a pretins între 600.000 și un milion de dolari pentru a promova interesele grupului criminal condus de Vladimir Plahotniuc, potrivit TV8, cu referire la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Sursa citată scrie că deși avocații au cerut audierea a 62 de martori, instanța a acceptat doar 36. Printre aceștia se numără: Ruslan Flocea, fostul director al CNA, Artur Gumeniuc, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Maxim Lebedinschi, fost membru al Comisiei Electorale Centrale și fost consilier netitular al fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, Vasili Șova, fost viceprim-ministru pentru Reintegrare, Adrian Lebedinschi, deputat și consilier din partea PSRM, Vlad Batrîncea, deputat din partea PSRM, Corneliu Furculiță, fostul președinte al fracțiunii parlamentare a PSRM, Vladimir Țurcan, fost deputat de pe lista PSRM, Gaik Vartanean, fost deputat de pe lista Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Pavel Voicu – fostul ministru al Afacerilor Interne.

Acum o săptămână, CSJ a acceptat pentru a fi audiaţi în acelaşi dosar 11 martori din partea procurorilor, printre care Vladimir Plahotniuc, consilierul acestuia, Serghei Iaralov, fostul preşedinte al Parlamantului Andrian Candu, fostul premieri Pavel Filip, fostul ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari, şi deputatul PAS, Lilian Carp.

Dosarul „Kuliok” / „Sacoşa” a ajuns pe masa judecătorilor în 2022. Iar la sfârșitul lunii noiembrie 2025, a fost reluat de la zero, după ce unul dintre cei trei judecători din complet a fost înlocuit. Igor Dodon este judecat pentru că ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc între 600 de mii și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova.

Potrivit procurorilor, banii erau folosiţi pentru achitarea salariilor angajaților PSRM, precum şi pentru interesele personale ale lui Igor Dodon. Acesta pledează nevinovat şi riscă până la 20 de ani de închisoare.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor