Astăzi, Republica Moldova și Macedonia de Nord au făcut un pas înainte pe calea integrării europene, aderând la domeniul de aplicare geografic al Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA), în urma unei decizii pozitive a Consiliului European pentru Plăți (EPC). Acesta este un exemplu concret al impactului Planului de Creștere pentru Republica Moldova și al Planului de Creștere pentru Balcanii de Vest, două inițiative ale UE menite să accelereze integrarea socio-economică a Moldovei și a țărilor din Balcanii de Vest în UE, inclusiv prin accesul progresiv la anumite sectoare ale pieței unice, pe baza alinierii la acquis-ul comunitar.
Practic, de acum înainte, transferurile de bani între Moldova și alte țări din Uniunea Europeană vor fi fără comisioane mari sau întârzieri. De exemplu, banii transferați din Italia ar putea ajunge în mai puțin de 24 de ore și, în loc să plătim 20-30 de euro pe fiecare tranzacție, am putea plăti doar 1, 2 sau 3 euro.
„Aceasta este o veste bună pentru toți cetățenii din diasporă care trimit bani către familiile lor din țară, dar și pentru întreprinzători. Acum, oamenii de afaceri vor putea efectua plăți și încasări internaționale cu costuri de tranzacționare reduse și fără fluctuații valutare, devenind, astfel, mai competitivi pe piața europeană. Sunt încrezător că băncile se vor adapta rapid la acest sistem, astfel încât, în câteva luni, să putem beneficia de toate oportunitățile pe care SEPA le oferă. Prin acest pas, Moldova devine mai aproape de Uniunea Europeană și de oportunitățile economice europene", a declarat prim-ministrul Dorin Recean.
Comisia Europeană va continua să sprijine pregătirea furnizorilor de servicii din Moldova și Macedonia de Nord, precum și alinierea acestora la acquis-ul UE în domeniul serviciilor financiare.
„Azi la Bruxelles s-a luat o nouă decizie istorică. Acest pas va asigura cetățenilor și companiilor moldovenești acces la un sistem de plăți mai rapid, mai sigur și la costuri foarte mici sau chiar gratuite. În același timp, va ajuta la scăderea costurilor pentru transferurile de bani efectuate de moldovenii din diasporă, un aspect esențial pentru multe familii din Moldova.
Vă mulțumim, din nou, dragi prieteni ai Moldovei!", a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Consiliul European pentru Plăți (EPC) este o asociație internațională independentă, fără scop lucrativ, formată din 83 de membri, care sunt prestatori de servicii de plată (PSP) sau asociații ale acestora. EPC a fost creat în 2002 de către sectorul bancar european pentru a dezvolta instrumente europene pentru plățile electronice în euro. În prezent, aproape 4.000 de bănci și alți prestatori de servicii de plată participă la schemele SEPA.
În dialog strâns cu comunitatea părților interesate, EPC a dezvoltat, printre altele, „scheme” precum SEPA Credit Transfer, SEPA Instant Credit Transfer și SEPA Direct Debit. Aceste scheme, care au facilitat anul trecut peste 50 de miliarde de tranzacții în 36 de țări, sunt actualizate și îmbunătățite regulat de EPC pentru a facilita efectuarea plăților transfrontaliere în euro.