Actualitate

Dosarele lui Constantin Țuțu bat pasul pe loc

Dosarele lui Constantin Țuțu
Sursa video: TVR MOLDOVA

Examinarea celor două dosare penale în care fostul deputat, Constantin Ţuţu, este învinuit de îmbogăţire ilicită, fals în declaraţii, escrocherie şi trafic de influenţă bat pasul pe loc. Ambele se află la etapa şedinţei preliminare, deşi au trecut doi şi respectiv un an, de la punerea lor pe rol. Procurorii cred că apărarea încercă intenţionat să tergiverseze dosarele.

Astăzi a fost o nouă tentativă de a organiza şedinţa preliminară în dosarul penal în care fostul deputat Constantin Ţuţu e învinuit de îmbogăţire ilicită şi fals în declaraţii. Apărarea a cerut ca un alt magistrat să examineze cererea privind conexarea dosarului cu o altă cauză penală deschisă pe numele lui Ţuţu, în care e acuzat de escrocherie şi spălare de bani. Judecătorul a admis cererea, iar o nouă şedinţă a fost programată abia peste o săptămână şi jumătate.

„Se transmite cauza penală de învinuire a lui Constantin Ţuţu,  pe motiv de conexitate judecătorului Valentina Caramangiu pentru soluţionarea chestiunii privind posibilitatea conexării”.

ELENA CAZACOVA, procuror de caz: „Acuzarea consideră că este o încercare de a tergiversa examinarea cauzei penale. Ori o cerere similară a fost deja o dată examinată”.

IVAN UNGUREAN, avocat: „Considerăm că corect a fost luată decizia de a transmite spre conexare, şi respectiv urmează să se decidă referitor la acceptarea conexării sau nu”.

Potrivit procurorilor, nu este pentru prima dată când şedinţa este amânată pentru o altă data, la cererea apărării sau a fostului deputat. Constantin Ţuţu recunoaşte că a lipsit de mai multe ori, însă ar fi avut motive intemeiate.


CONSTANTIN ŢUŢU, fost deputat: „Am mai multe procese şi sunt plecat, am şi eu mai multe activităţi în afara ţării, şi trebuie şi eu cumva să trăiesc şi eu, nu? Am familie, trebuie să mă întreţin”.

Fostul deputat pledează nevinovat în toate cele patru dosare în care este vizat. Potrivit procurorilor, în perioada când era deputat, Constantin Țuțu a agonisit venituri de peste 6 milioane 455 de mii de lei. În aceeași perioadă, a avut însă cheltuieli de peste 10 milioane de lei.
De precizat că din cauza tergiversării procesul de examinare, a expirat termenul de prescripţie în cauza penală deschisă pentru fals în declaraţii. Asta ar însemna că fostul parlamentar nu poate fi pedepsit în această cauză penală.

Constantin Ţuţu a fost vizat şi într-un caz de omor. Procesul a început la Judecătoria Orhei, în 2013, iar în mai 2016, a fost achitat. Dosarul se află la Curtea de Apel dar bate pasul pe loc de aproape de trei ani.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter