O intervenție în premieră națională a fost realizată la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga", unde un copil de 12 ani a fost salvat în urma implantării miniinvazive a unui electrocardiostimulator fără fir, introdus direct în inimă.
Pacientul fusese diagnosticat cu bloc atrioventricular total, asociat cu defect septal ventricular și membrană subaortică, și trecuse anterior prin cinci intervenții chirurgicale pe cord deschis. De asemenea, copilului i-a fost implantat în trecut un stimulator cardiac clasic cu fir, însă acesta devenea nefuncțional la intervale de aproximativ șase luni din cauza formării țesutului fibros, ceea ce a impus intervenții repetate.
În luna aprilie, băiatul a fost internat în stare gravă la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga", prezentând episoade frecvente de pierdere a cunoștinței. Potrivit medicilor, o nouă operație clasică ar fi implicat riscuri majore pentru viață.
În aceste condiții, echipa medicală, coordonată de șeful departamentului chirurgie cardiovasculară și toracică, Aureliu Bătrînac, împreună cu specialiști din cadrul spitalului și cu participarea profesorului Maciej Sterliński, a decis efectuarea unei intervenții inovatoare - implantarea unui stimulator cardiac de ultimă generație, fără fir.
Operația a durat aproximativ 2-3 ore și a fost realizată printr-o tehnică minim invazivă, fără deschiderea cutiei toracice, dispozitivul fiind introdus direct în cavitatea cardiacă.
Medicii afirmă că intervenția a decurs cu succes, iar evoluția postoperatorie a fost favorabilă. În prezent, copilul se află la domiciliu, starea sa este bună și poate reveni la o viață normală, fără restricții semnificative privind activitatea fizică.
Dispozitivul implantat are o durată de viață estimată la 10-11 ani.