Extern

Dmitri Peskov: Republica Moldova nu ar trebui să vadă în Rusia un risc, dar să încerce să stabilească relații bune

post-img
Dmitry Peskov

Kremlinul a venit cu o reacția la declarația președintelui Maia Sandu despre necesitatea dotării Armatei Naționale cu echipamente moderne din cauza eventualului pericol din partea Rusiei. „Republica Moldova nu ar trebui să vadă în Rusia un risc, dar să încerce să stabilească relații bune, avantajoase și bazate pe respectul reciproc”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie Agenția de presă rusă TASS, citată de IPN.

BFCO

Președintele Maia Sandu a spus  că evoluțiile războiului din Ucraina determină autoritățile să se  gândească tot mai serios la necesitatea modernizării Armatei Naționale.  Șeful statului a menționat că în cazul unei invazii rusești, soldații nu  pot fi trimiși la luptă fără echipament militar.

„Republica Moldova este și va rămâne o țară pașnică. Noi nu vrem arme ca  să mergem să luptăm împotriva vecinilor, așa cum face Rusia. Noi vrem  să fim în siguranță la noi acasă și vrem să nu ne atace nimeni. Chiar  dacă sistemul nostru de apărare este într-o situație foarte proastă,  dacă nu era această agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, probabil, nu  am fi discutat prea mult despre necesitatea echipării armatei. Dar în  situația în care vedem ce face Rusia în Ucraina, ar fi total neserios să  nu ne gândim cum ne apărăm, dacă ni se întâmplă o astfel de tragedie.  Sper foarte mult să nu ajungem acolo, dar nu depinde de noi… Dacă Rusia  vine peste noi ce facem? Trimitem armata cu sapa să ne apere? Noi nu  vrem să ne implice nimeni în război, dar este o realitate pentru care  trebuie să ne pregătim”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună  seara” de la postul public de televiziune.

Potrivit lui Dmitri Peskov, relațiile Moscovei cu Kievul nu pot fi  comparate cu relațiile Moscovei cu Chișinău, de aceea declarația  referitor la un posibil pericol din partea Rusiei este „absurdă”. „Totuși,  Republica Moldova nu s-a transformat... deși, probabil, au fost  doritori... într-un centru „anti-Rusiei” cum a fost în cazul Ucrainei.  Acolo este altă situație”, a spus el.

Republica Moldova este „o țară  democratică în care lucrurile sunt decise de către popor. La momentul  aprobării Constituției poporul a decis că trebuie să fim o țară neutră.  Dar țările neutre, de obicei, au o armată foarte puternică și bine  echipată. Noi suntem o țară neutră și avem o armată în care nu s-a  investit. Nu putem să închidem ochii și să ne prefacem că nu există  război”, a punctat președintele Republicii Moldova.


author-img_1

Cristian Sava

Reporter