Actualitate

Locuitorii Chișinăului sunt îndemnați să nu arunce resturile vegetale în containerele de colectare a deșeurilor

post-img
imagine simbol

Autoritățile municipale au solicitat astăzi locuitorilor municipiului Chișinău să nu arunce resturile vegetale în containerele de colectare a deșeurilor. Îndemnul a fost făcut în contextul desfășurării Campaniei de salubrizare de primăvară.

Potrivit primăriei capitalei, pentru a nu îngreuna activitatea operatorului de salubrizare, locuitorii capitalei sunt îndemnați să respecte regulile de colectare a deșeurilor vegetale și să le depună în locurile special destinate. De asemenea, gestionarii fondului locativ sunt rugați să informeze muncitorii despre modul corect de stocare a deșeurilor vegetale, informează MOLDPRES.

Astfel, deșeurile vegetale trebuie colectate separat în saci sau recipiente speciale și depozitate lângă platformele comune de stocare a deșeurilor și nicidecum în containere. Ulterior, aceste deșeuri vor fi evacuate de operatorul specializat, fiind compostate și transformate în îngrășământ natural, care va fi folosit pentru fertilizarea solului în zonele verzi ale orașului.

De asemenea, Regia „Autosalubritate” îndeamnă șoferii să nu parcheze în apropierea platformelor comune de stocare a deșeurilor pentru a asigura accesul și colectarea deșeurilor.

Campania „Curățenia generală de primăvară” se desfășoară în perioada martie - mai curent.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter