Cultură

Tudor Ungureanu: Străjer al culturii prin muzică și folclor, maestru al peste 20 de instrumente

post-img
TeleMatinal

Ajungem la Căpriana, pe ospețe la maestrul Tudor Ungureanu, cel care stă la straja folclorului și culturii noastre autentice. De mic a făcut muzică, și primul instrument la care a cântat a fost o armonică veche. Acum, se mândrește cu o colecție de instrumente rare, iar pe viitor își dorește să înființeze și un centru de cultură.

Neobositul artist Tudor Ungureanu, de când se ţine minte, promovează arta. Este un model de urmat în tot ce înseamnă cultură şi românism, iar deja de 35 de ani, conduce Ansamblul folcloric „Ştefan Vodă”. Talentul său muzical s-a manifestat încă din copilărie. De pe atunci, cânta la armonică, iar cu timpul a învățat arta mai multor instrumente.

Acum cântă la caval, tilincă, fluier, cobză, nai şi multe alte instrumente, iar doinele, baladele şi alte melodii strămoşeşti nu sună nicăieri mai bine, decât în Căpriana lui Tudor Ungureanu. Maestrul Tudor Ungureanu este în continuă căutare, pentru a face - cum știe el mai bine - ceea ce-i dictează sufletul! Și, nu încape îndoială, e o personalitate cu care se mândreşte întreg neamul.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter