O delegație a Comitetului Militar al UE se află într-o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia comandantului Armatei Naționale, Eduard Ohladciuc. În cadrul unei conferinţe de presă, s-a vorbit despre intesificarea coopararării bilaterale. Potrivit preşedintelui Comitetului, generalul Robert Brieger, unul dintre obiectivele cooperării este să aducă Republica Moldova mai aproape de politica de securitate a spaţiului comunitar.
ROBERT BRIEGER, preşedintele Comitetulului Militar al UE: „Obiectivul general al cooperării noastre militare este să aducem Republica Moldova, care este noul candidat la aderarea la UE, mai aproape de Politica de Securitate și Apărare Comună a UE, de cultura apărării, structurile militare și alte activități. Și acestea, în concordanţă cu foaia de parcurs a Republicii Moldova în calitate de candidat la aderarea la UE”.
Generalul a declarat că UE va sprijini în continuare Republica Moldova prin intermediul Instrumentului European pentru Pace în vederea gestionării crizelor şi a contracarării ameninţărilor hibride. Iar generalul de brigadă Eduard Ohladciuc a menţionat că datorită sprijinului UE Armata Naţională îşi modernizează capacităţile de apărare.
EDUARD OHLADCIUC, comandant, Armata Naţională: „Deciziile acestea sunt o dovadă elocventă că UE sprijină eforturile noastre de dezvoltare a capacităţilor de apărare, sporea rezilienţii naţionale faţă de noile provocări de securitate. Ne dorim o armată modernă ajustată de standarte internaţionale, capabilă să apare intergritatea teritorială şi independeţa Republicii Moldova”.
În baza Instrumentului European pentru Pace, Consiliul Europei a aprobat un sprijin pentru Armata Națională în sumă de 87 milioane de euro. O parte din echipamentul achiziționat a fost livrat deja Republicii Moldova, iar până la sfârşitului anului ar urma să ajungă şi alte bunuri militare.