Petrocub Hîncești, Sheriff Tiraspol și Zimbru Chișinău au marcat câte trei goluri în cele mai recente partide din Super Liga Republicii Moldova. Singura care nu a reuşit să-şi păstreze poarta intactă a fost echipa chişinăuiană.
Fotbaliștii legitimați la gruparea Petrocub Hîncești nu au avut dificultăți în meciul cu FC Bălți. Abagna, Platica și Lupan și-au trecut numele pe lista marcatorilor, iar echipa lor a învins, cu un scor categoric de 3 la 0. Cu același rezultat s-a încheiat și duelul formației Sheriff Tiraspol. Campioana în exercițiu nu a avut milă de Dacia-Buiucani, în a cărei poartă au înscris Akanbi, Ricardinho și Badolo.
De trei ori a marcat și Zimbru Chișinău, care a încasat, totuși, un gol de la Milsami Orhei, semnat de Radu Gînsari. În tricoul galben-verzilor s-au evidențiat Dedechko, Furtuna și Ohajunwa.
Petrocub Hîncești este în fruntea clasamentului, cu un avans de două puncte față de Sheriff Tiraspol, urmată de Zimbru Chișinău. Tabela este completată de Milsami Orhei, FC Bălți și Dacia-Buiucani. Următoarea etapă din Super Liga Republicii Moldova se va disputa pe 27 și 28 aprilie, iar capul de afiș este reprezentat de confruntarea dintre Petrocub Hîncești și Sheriff Tiraspol.