Justiție

Șeful polițiștilor de la Botanica, reținut pentru mită de la traficanții de droguri, arest preventiv

post-img
Pronunțarea deciziei instanței cu privire la aplicarea arestului preventiv în cazul lui Sergiu Cobîlaș

Șeful Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău, Sergiu Cobîlaș, reținut pentru presupusă luare de mită de la traficați de droguri, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Avocatul său susține însă că el este nevinovat și că dosarele anterioare pe numele său sunt niște acțiuni de răzbunare din partea SPIA.

De asemenea, avocatul a spus că Cobîlaș nu s-a prezentat în instanță din cauză problemelor de sănătate. 

„El este nevinovat. El este învinuit de toate aspecte legate de activitatea de serviciu. Toate dosarele anterioare au fost instrumentate de fosta conducere de la SPIA din cauză că clientul meu, împreună cu alți polițiști onești, au reținut un angajat al SPIA. Și toate dosarele anterioare au fost falsificate.  Există o interpretare greșită a probatoriului din partea procurorului, dar noi vom colabora și cred că vom demonstra nevinovăția”, a spus avocatul Alexandru Zmeu, precizând că va contesta decizia instanței.  

Potrivit Ziarului de Gardă, Sergiu Cobîlaș a fost vizat anterior în patru dosare penale, dar toate au fost clasate.  

Ceilalți cinci polițiști reținuți sunt tineri de până în 27 de ani, absolvenți de liceu sau ai Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (USEFS): Daniil Afanasiev, Mihai Cireș, Grigore Buțu, Ioan Gavriliță,  Marius Comănescu.

Pe 22 aprilie, Sergiu Cobîlaș, și cei cinci angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău au fost reținuți pentru presupuse acte de corupție în urma unor percheziții ale Centrului Național Anticorupție.

CNA a informat că cei șase polițiști sunt suspectați de primire sistematică a banilor, în sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în criptomonede. Banii ilegali proveneau de la persoane implicate în consum și trafic ilicit de droguri.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor