Actualitate

„Această idee are șanse”. Maia Sandu, despre reticența Tiraspolului față fondul de convergență

post-img
26 februarie 2026, reprezentanții Biroului Politici pentru Reintegrare, la Tiraspol

„Eu cred că această idee are șanse”, spune președinta Republicii Moldova despre inițiativa de creare a fondului de convergență pentru reintegrarea regiunii transnistrene propusă de autoritățile constituționale de la Chișinău.

„Mi-e greu să spun dacă acest proiect poate fi implementat unilateral. Probabil că pot fi anumite tipuri de proiecte, pentru că dacă vorbim de infrastructură, dacă vrem să facem investiții în drumurile de pe malul stâng, evident că regimul de la Tiraspol poate crea impedimente. Dar dacă vorbim de alte proiecte, care să vizeze oameni concreți și care să nu presupună deplasarea fizică a celor care implementează proiectul, atunci acestea sunt posibile și mai putem să discutăm o soluție prin care parteneri de dezvoltare să realizeze anumite proiecte. Eu cred că această idee are șanse”, a spus Maia Sandu.

Recent, pretinsul președinte de la Tiraspol, Vadim Krasniselski, a declarat cu referire la propunerea autorităților constituționale de la Chișinău de a crea un fond de convergență, proiect ce are menirea să apropie cele două maluri ale Nistrului, că proiectele elaborate fără participarea Transnistriei nu funcționează și sunt contraproductive.

Citește și: „Nimic nu va ieși din asta”. Krasnoselski respinge fondul de convergență propus de Chișinău

Pe 11 februarie, Valeriu Chiveri, vicepremierul pentru Reintegrare a anunțat în premieră, în platoul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR Moldova că autoritățile de la Chișinăul sunt pe ultima sută de metri în realizarea procedurilor pentru crearea unui fond de convergență. „Este un fond de apropiere a celor două maluri.

E un fond care va cumula surse interne și externe pentru proiecte sociale de infrastructură implementate în Zona de Securitate, inclusiv în teritoriul care nu este în afara acestui spațiu, dar este controlat de autoritățile constituționale", a explicat Chiveri.

Citește și: „Nivel ridicat de cinism". Vitali Ignatiev critică fondul de convergență anunțat de Chișinău

Potrivit inițiativei, resursele fondului ar urma să provină din taxe vamale colectate pe malul stâng, contribuții externe și sprijin financiar de la parteneri internaționali. Fondul de convergență pentru reintegrarea regiunii transnistrene ar putea fi funcțional din 1 august și să acumuleze circa 300 de milioane de lei până la sfârșitul anului.

Până în 2030, suma ar urma să ajungă la patru miliarde anual sau chiar mai mult, potrivit estimărilor autorităților constituționale ale R. Moldova.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter