TV Network
Canalele TVR
Social

Zeci de apicultori din raionul Soroca şi-au dat întâlnire la un seminar unde au învăţat cum să-şi dezvolte afacerile dulci

Zeci de apicultori din raionul Soroca şi-au dat întâlnire la un seminar unde au învăţat cum să-şi dezvolte afacerile dulci

Zeci de apicultori din raionul Soroca şi-au dat întâlnire la un seminar unde au învăţat cum să-şi dezvolte afacerile dulci. Proiectul e realizat de Organizația Internațională a Muncii care le oferă apicultorilor şi mentorat direct, pe lângă instruirile practice și teoretice. Iar aceste informaţii preţioase i-au încurajat pe mulţi să-şi crească numărul de stupi şi, astfel, să producă mai multă miere.

„La sfârșit de octombrie, început de noiembrie scoatem toate ramele cu miere. Sunt şi pe la colţ, le dăm în depozit. Aici punem rame negre.”

La instruiri a venit şi Ala Todiraș. De meserie este asistent medical dar iubeşte apicultura. Chiar dacă are mâinile pline de înțepături, Ala are grijă de albinele ei cu aceeași pasiune ca în copilărie. În fiecare zi, după serviciu, se retrage la prisaca sa din satul Schinenii Noi, raionul Soroca, moștenită de la părinți.

ALA TODIRAȘ apicultoare:„M-am născut în prisacă. De la străbunelul meu albinele merg ca ramură a familiei noastre. S-a ocupat cu albinele bunelul, fratele bunelului, părinţii mei, tatăl a fost apicultor, pe urmă am luat eu ștafeta şi merg înainte. Şi am ajuns undeva la 70 de stupuri.”

Instruirile sunt importante pentru apicultorii care vor să-şi adapteze tehnicile de lucru şi tehnologiile la condițiile climaterice care afectează tot mai mult bunăstarea albinelor.

„Am o plăcere mare pentru aceste ființe şi vreau să încerc mai departe. Acum am in jur de 30 de familii. Tindem să ne dezvoltăm mai departe. Sperăm că ni se va primi. Vrem să abordăm şi vreun proiect ceva să facem.”

„Această întâlnire ne-a făcut pe noi să credem şi să deschidem o afacere pentru ca să rămâne in Republica Moldova şi să nu plecăm peste hotare.”

Asistența pentru apicultorii din raionul Soroca a fost acordată în cadrul Parteneriatului Local de Ocupare, lansat la începutul anului 2023, de Organizația Internațională a Muncii în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Consiliul Raional Soroca. Acest proiect îşi propune, în principal, crearea de locuri de muncă, la nivel local.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter