Social

Încă trei farmacii au fost deschise în cadrul proiectului „Farmacie în satul tău”

post-img
imagine simbol

Locuitorii din satele Criva (raionul Briceni), Iabloana și Cobani (Glodeni) vor avea acces facilitat la medicamente, după ce în satele lor au fost deschise farmacii. Acestea sunt parte a proiectului „Farmacie în satul tău”, inițiat de autorități.

Potrivit Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, proiectul „Farmacie în satul tău” a adus beneficii importante pentru comunitățile rurale din Republica Moldova, relatează Moldpres. Prin intermediul acestui proiect, alte trei sate se pot bucura acum de o farmacie în localitate, reducând necesitatea deplasărilor către centrele raionale pentru procurarea medicamentelor.

„Prin aceste noi locații, peste 6000 de locuitori din comunitățile rurale vor avea acces la servicii farmaceutice moderne, inclusiv eliberarea rețetelor electronice și medicamente compensate”, menționează instituția.

Conform sursei citate, până la sfârșitul anului vor fi deschise aproximativ 100 de farmacii noi.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter