Primarii aleşi recent la alegerile locale sunt chemaţi la un forum organizat sub egida Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 decembrie iar scopul acestuia este de a spori colaborarea autorităților centrale și locale pentru a crea comunități puternice și a îmbunătăți condițiile de trai.
În anunţul său, președintele Maia Sandu a îndemnat toți primarii aleși, interesați să valorifice oportunitățile asociate cu integrarea europeană, să participle la Forumul Primarilor pentru a pune bazele unei colaborări benefice pentru toți cetățenii. Președintele a punctat că obiectivul autorităților centrale și locale este să transforme republica Moldova într-o țară europeană.
MESAJUL PREŞEDINTELUI MAIA SANDU: „Oamenii v-au oferit încrederea și susținerea, punându-și speranțele în faptul că veți munci pentru a construi sate și orașe în care să ne placă să trăim și cu care să ne mândrim. Vreau să discutăm cum putem face aceste lucruri împreună… Pe umerii voștri stă îndeplinirea celor mai urgente și firești lucruri - apă pentru toți, transport sigur, grădinițe și școli moderne, sate și orașe amenajate. Doar împreună - administrația centrală și administrația locală - vom reuși să îndeplinim aceste cerințe și să îmbunătățim viața tuturor moldovenilor. "
Conducerea Congresului Autorităţilor Locale a salutat apelul preşedintelui.
CONSTANTIN COJOCARU vicepreşedinte, CALM: „Probabil termenul este cam restrâns pentru că şi primari trebuie să viă cu o viziune clară în cadrul asociaţiei care ne reprezintă CALM-ul dar eu sper că noi vom încerca până pe data de 9 să ne formăm o viziune. Probabil voi aborda problema fondurilor de preaderare care vor veni îân perioada respectivă pentru a avea nişte regulamente clarisime cu aceste fonduri. În rest salutabil, intenţia este bună”.
La alegerile locale din noiembrie 2023 au fost aleşi 895 de primari. În trei localităţi, una din Taraclia şi două din UTA Găgăuzia va fi organizat turul doi.