Politic

O nouă funcție pentru Nicu Popescu. Șefa statului a semnat decretul

post-img
Maia Sandu l-a numit pe Nicu Popescu emisar special pentru afaceri europene

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat, vineri, decretul privind numirea lui Nicu Popescu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.

„Emisarul special pentru afaceri europene și parteneriate strategice are mandatul de a consolida sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, de a avansa dimensiunea politică a procesului de aderare și de a dezvolta relațiile cu partenerii strategici ai țării pentru consolidarea păcii și securității, în strânsă cooperare cu Președintele Republicii, Guvernul și Parlamentul”, se arată într-un comunicat  emis de Președinție.

Instituția prezidențială a explicat că funcția de emisar special are rolul de a consolida activitatea Președinției prin implicarea unor specialiști cu pregătire aprofundată în domenii de importanță strategică pentru țară, în vederea realizării priorităților stabilite.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Nicu Popescu a anunțat că renunță la mandatul de deputat și preia poziția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. 

„În acest rol mă voi concentra pe dialogul politic și pe parteneriatele necesare cu instituțiile UE, cu statele membre, cu parlamentari, cu media și mediul cultural, precum și cu partenerii strategici ai Moldovei. Voi lucra în strânsă cooperare cu Președinția, Parlamentul, Guvernul, Mihai Popșoi, ministerul Afacerilor Externe și Cristina - Biroul pentru Integrare Europeană. Nu avem timp de pierdut: fiecare dialog, fiecare prieten și fiecare progres contează”, a scris el pe Facebook.

„Avem nevoie de unitate, claritate și încredere. Parcursul european este o responsabilitate și îl ducem la capăt”, a adăgat el.

Nicu Popescu a deținut anterior funcția de viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. În această calitate, a condus eforturile diplomatice ale Republicii Moldova pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, a promovat consolidarea relațiilor cu statele membre ale UE, SUA și alți parteneri ai țării noastre. Nicu Popescu este co-director al Programului de Securitate Europeană la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), cu sediul la Paris.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter