Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a schiţat un bilanţ al celor două săptămâni olimpice. În opinia liderului de la Elysée, a existat un singur perdant şi anume «spiritul înfrângerii». Iar dizolvarea Adunării naţionale, urmată de alegerile legislative anticipate, «nu a stricat» Jocurile olimpice.
Revenit de la Fort de Brégançon, locul de vilegiatură al preşedinţilor francezi de pe malul Mediteranei, ca să asiste la ultimele finale de duminică şi la ceremonia de închidere a Jocurilor olimpice, Emmanuel Macron a profitat de ocazie pentru a da un lung interviu în L’Equipe, principalul cotidian sportiv din Hexagon, transmite RFI.
«Mesajul pe care francezii ni l-au trimis la alegeri este foarte coerent cu Jocurile: munciţi împreună. Asta le-au spus partidelor politice» estimează şeful statului făcând aluzie la felul excepţional în care au fost organizate aceste Jocuri.
Mulţumindu-le primăriţei Parisului, socialista Anne Hidalgo, şi preşedintei Ile-de-France, conservatoarea Valérie Pécresse, Emmanuel Macron a reamintit că în 2022, toţi trei erau în competiţie pentru preşedinţia ţării. «Si totuşi am conlucrat» pentru olimpiadă iar «francezii au descoperit că putem face lucruri mari împreună», a ţinut să sublinieze preşedintele Macron.
Cinci săptămâni după ce tabăra sa a fost înfrântă la legislativele anticipate pe care el le-a provocat, şeful statului este mai departe în căutarea unui prim ministru capabil să reunească o majoritate în parlament. Consultările oficiale vor fi reluate lunea viitoare, dar încă de la Fort de Brégançon, unde şeful statului se va retrage din nou, discuţii de culise au avut loc.
Cu toate că stânga unită, cel mai important din cele trei blocuri parlamentare, după săptămâni de tensiuni şi discuţii sterile, a reuşit să propună un nume în persoana lui Lucie Castets, Macron a preferat să «testeze» alte pesronalităţi, atât de dreapta cât şi de stânga şi de centru.
În opinia multor comentatori, preşedintele Republici profită de efectul Jocurilor olimpice pentru a trage de timp. Situaţia politică şi economică începe să fie însă precară. Astfel, bugetul pe anul viitor trebuie adoptat până la sfârşitul lui septembrie. Tot până atunci Franţa, contra căreia Comisia europeană a deschis o procedură de deficit excesiv, trebuie să prezinte un plan de corectare a traiectoriei sale bugetare. Aceste două scadenţe impun aşadar o rezolvare rapidă a chestiunii numirii noului guvern, ştiut fiind că cel actual, condus de Gabriel Attal, este demisionar, adică cu durată de viaţă şi puteri limitate.
Palatul Elysée încearcă să temporizeze, estimând că obiectivul final al acestor aşteptări şi discuţii, oficiale sau nu, este de a găsi «o coaliţie cât mai largă şi mai stabilă cu putinţă».
O misiune cvasi-imposibilă având în vedere că toţi adversarii preşedintelui, dar şi unii din tabăra sa, îi reproşează atitudinea şi sunt tot mai nerăbdători să iasă din acest impas politic provocat chiar de preşedinte.
