TV Network
Canalele TVR
Social

Incendiul declanșat ieri la un depozit din Chișinău a produs pagube de aproape 10 mii euro

Incendiul declanșat ieri la un depozit din Chișinău a produs pagube de aproape 10 mii euro

Pompierii au reusit să stingă incendiu puternic declanșat ieri la un depozit de pe strada Petru Rareş. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a declarat grad sporit de intervenţie, iar la faţa locului au intervenit zeci de echipaje de pompieri şi salvatori. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

ANGELINA UNGUREANU, jurnalist TVR MOLDOVA: ” La faţa locului au intervenit peste 50 de pompieri și salvatori cu 10 autospeciale. Aceștia au reușit sa stingă incendiul în jurul orei 17 si 35 de minute, după mai bine de o ora. ”

Focul s-a declanșat ieri, in jurul orei 16, și a cuprins un depozit de circa 600 de metri pătraţi cu materiale pentru confecţionarea mobiliei.

ALEXANDRU CHEPTENE, proprietarul depozitului: ”Acolo au fost efectuate lucrări de sudare. Ei au sudat, însă în spate, la vecini, se produce vată minerală, iar acolo este maculatură, polistiren. De la sudură a sărit acolo şi de la vecini a ajuns şi la noi pe acoperiş. ”

Incendiul a fost lichidat de pompieri după aproape o oră de luptă cu flăcările. Pagubele estimate ar fi de aproape 10 mii de euro.

LILIANA PUŞCAŞU, ofiţer de presă, IGSU: ” În procesul de intervenţie la faţa locului a fost stabilită o butelie de oxigen care a fost evacuată de pompieri. Efectiv, evitând o eventuală explozie. Deocamdată nu au fost înaintate versiuni. Urmează ca laboratorul experimental antiincendiar, care deja se află la faţa locului, să estimeze toate circumstanţele şi să vadă de unde a pornit arderea. ”

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter