Reducerea cheltuielilor administrative și a fondului de salarizare în sectorul distribuției gazelor naturale nu va duce la o scădere semnificativă a tarifelor pentru consumatori. Precizarea a fost făcută de directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.
În spațiul public au apărut așteptări că diminuarea salariilor sau optimizarea personalului din companiile de distribuție ar putea reduce considerabil factura la gaze, însă, potrivit directorului ANRE, această percepție este eronată.
„Din toate componentele de preț, cele mai mari sunt distribuția și costul gazului”, a explicat Alexei Taran.
Directorul ANRE a explicat că, în structura tarifului pentru consumatorii casnici, costul distribuției este de aproximativ 4,9 lei pe metru cub, însă acesta include mentenanța, întreținerea și gestionarea unei rețele de peste 26.000 de kilometri de conducte.
Potrivit lui Taran, ANRE verifică și aprobă doar cheltuielile justificate ale operatorilor de distribuție.
„Nu vorbim doar de Moldovagaz, pentru că până lângă Moldovagaz mai avem alți șase operatori de sistem distribuție independent. Sunt 12 de rețeaua de Moldovagaz și alți șase independenți. Deci, toate aceste costuri ANRE le stabilește, ANRE le verifică, ANRE le aprobă tarifele finale în baza doar a cheltuielor justificate”, a subliniat el.
Șeful ANRE a menționat că proiectul de optimizare a celor 12 operatori de distribuție afiliați Moldovagaz ar putea reduce cheltuielile administrative și de salarizare, dar efectul asupra tarifului final va fi limitat.
„Reducerea cheltuielilor administrative va exista, dar să nu ne așteptăm că tariful va scădea semnificativ. Personalul tehnic - maiștrii, sudorii și angajații care întrețin și exploatează rețelele - va rămâne în continuare necesar", a subliniat Alexei Taran.
Pe 15 iulie, compania Energocom a depus la ANRE o cerere prin care solicită majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali cu peste 6,5 lei pentru un metru cub. Pe 22 iulie, ANRE a supus consultărilor publice un proiect de decizie care propune majorarea prețului gazelor naturale cu 5,87 lei pe metru cub, cu doar câțiva bani sub nivelul solicitat de Energocom.
Dacă proiectul va fi aprobat, consumatorii vor plăti 20,30 lei, cu TVA inclus, pentru fiecare metru cub de gaze naturale consumat.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat luni la TVR Moldova că autoritățile nu pot influența prețul gazelor de pe piețele internaționale, dar pot interveni asupra costurilor interne ale sistemului de distribuție, și anume la reducerea cheltuielilor determinate de SA Moldovagaz.
Igor Grosu a făcut referire la diferențele dintre cheltuielile de personal ale Energocom și Moldovagaz.
„Mie mi-au arătat colegii, de exemplu, în cazul Energocomului, într-un metru cub de gaz, retribuția este șase bănuți. În cazul Moldovagaz, care distribuie prin cele 12 întreprinderi, este trei lei. Există un proiect de lege înregistrat, prin care o să motivăm Moldovagaz să își restructureze poftele. Cu tot respectul, 12 întreprinderi, 12 directori, 12 contabili, 5000 de angajați per sistem. Toate lucrurile astea se transpun în cheltuielile pe care și spun că, domnilor, ca noi să transportăm, atâta (costă – n.r.) pentru că avem atâtea cheltuieli”.
Potrivit lui Igor Grosu, președintele Consiliului de Administrație al SA Moldovagaz, Vadim Ceban, a primit în luna aprilie un salariu de peste 370 mii de lei. Șeful ANRE ridică lunar un salariu de peste 100 de mii de lei.
Emisiunea integrală poate fi vizionată în continuare: