Actualitate

Deputații au aprobat pedepse mai aspre pentru corupția electorală și finanțarea ilegală a partidelor

Pedepse mai aspre pentru corupția electorală și finanțarea ilegală a partidelor

Pedepse mai aspre pentru corupția electorală și finanțarea ilegală a partidelor. Deputaţii Parlamentului de la Chişinău au votat, în lectură finală, completări la Codul Penal ce prevăd amenzi usturătoare şi chiar închisoare pentru tentative de fraudare a alegerilor.



Potrivit noilor prevederi ale Codului Penal, sunt încriminate oferirea de bani, bunuri, servicii sau alte foloase pentru a influența alegătorii să voteze sau să nu voteze.


Aceste infracţiuni vor fi pedepsite cu închisoare de la 2 la 6 ani. Persoanele fizice riscă, pe lângă detenție, amenzi între 37.500 și 57.500 de lei, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura unele activității până la cinci ani. În cazul persoanelor juridice, amenda poate ajunge până la 400.000 de lei, plus interzicerea activității sau chiar lichidarea entității implicate.


SANCŢIUNI PENTRU INFLUENŢAREA ALEGĂTORILOR

ÎNCHISOARE DE LA DOI LA ŞASE ANI, AMENZI ÎNTRE 37.500 ŞI 57.500 LEI PENTRU OFERIREA DE:

-Bunuri                

-Servicii                              

-Bani

-Alte favoruri  


În cazul în care corupția electorală este comisă în interesul unui grup criminal organizat, sancțiunile prevăd puşcărie de la şapte la 15 ani, amendă până la 117.500 de lei și interdicția ocupării anumitor funcții sau a desfășurării unor activități între cinci și 10 ani, în cazul persoanelor fizice. Pentru persoane juridice, amenda poate ajunge până la un milion de lei, fiind prevăzută și măsura de lichidare a entității sau suspendarea activităților acesteia.


SANCŢIUNI PENTRU CORUPŢIE ELECTORALĂ ÎN INTERESUL UNUI GRUP CRIMINAL

-Persoane fizice: 7-15 ani de închisoare, 117.500 lei amendă

-Persoane juridice: închisoare, un milion de lei amendă, lichidarea/suspendarea entităţii

Codul Penal a fost completat cu pedepse mai aspre şi pentru finanțarea ilegală a partidelor, concurenților electorali sau participanților la referendumuri, în special dacă banii provin din surse ilegale. Totodată, falsificarea rezultatelor votării va fi pedepsită cu închisoare de la trei la şapte ani și amenzi de până la 117.500 de lei, alături de interdicții profesionale. La alegerile prezidenţiale trecute şi la referendumul constituţional, autorităţile Republicii Moldova au deconspirat scheme de falsificare a scrutinelor elaborate de oligarhul condamnat Ilan Şor, care se ascunde în Rusia. Au fost dictate amenzi de milioane de lei şi au fost reţinuţi complici ai acestuia. Mai mult, un deputat afiliat lui Şor a fost condamnat la 12 ani de închisoare.


author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor