„Republica Moldova se află într-un context regional complicat, care a adus mai multe crize suprapuse și care a pronunțat nivelul de sărăcie a populației”, a declarat deputata PAS Marcela Adam, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.
Potrivit deputatei, guvernarea actuală face tot ce este posibil pentru a reduce povara de pe umerii cetățenilor Republicii Moldova.
„În acest context, ne amintim că Guvernul a alocat 5 miliarde de lei, care au venit în compensarea facturilor de gaze, energie termică sau electrică. De asemenea, Guvernul a făcut tot posibilul să majoreze substanțial pensiile. Aici precizez majorarea de două ori a pensiei minime și cu 50% a pensiei medii. S-au înregistrat și majorări de salarii”, a spus deputata.
Marcela Adam a specificat că autoritățile Republicii Moldova sunt conștiente că nu este suficient, având în vedere inflația.
„Vom continua să facem eforturi pentru a identifica resurse ca să creștem nivelul de trai. În acest context, și în acest an vor fi alocate anumite compensații. Este fondul de vulnerabilitate va fi revizuit, astfel încât să ajyte familiile cu un nivel scăzut de trai și să le asigure ridicarea veniturilor”, a spus Marcel Adam.
Preşedintele Partidului Schimbării, Ştefan Gligor, a criticat deciziile luate de PAS, menționând în cadrul emisiunii că, pentru schimbări, este nevoie de viziune și strategie.
„Nu a avut loc niciun fel de reformă economică și nici o reformă fiscală. Singura reformă a fost lichidarea patentei, fără să se clarifice subcategoriile care beneficiau de patentă și fără să elimine escrocii dintre beneficiari”, a spus Ștefan Gligor.
Acesta a mai precizat că PAS a introdus instrumentul monopolului fiscal, dar acesta nu a fost aplicat.
„Între timp, companiile din regiunea transnistreană și-au crescut de 4 ori vânzările între anii 2021-2022”, a precizat Ștefan Gligor.
Ediția integrală a emisiunii Punctul pe AZi o puteți urmări în continuare.