Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, susține că acordul de cooperare tehnico-militară semnat pe 26 octombrie la Kiev nu afectează neutralitatea țării. Documentul va permite accesul la tehnologii moderne, inclusiv sisteme de interceptare a dronelor, și vizează consolidarea capacităților de apărare, nu încheierea unui tratat de securitate. Declarațiile au fost făcute la o conferință de presă cu omologul său român, Luca Niculescu, după ce Partidul Socialiștilor a condamnat semnarea acordului și a cerut publicarea integrală a acestuia.
„Ieri, la Kiev, am semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară. Instant vreau să spun: nu este un tratat de securitate, pentru a nu da apă la moară propagandiștilor. Republica Moldova rămâne o țară neutră”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a precizat că neutralitatea nu înseamnă că Republica Moldova trebuie să renunțe la consolidarea capacităților sale de apărare. El a explicat că Ucraina dezvoltă și testează zilnic tehnologii noi, inclusiv în condiții reale de luptă, iar Republica Moldova, având resurse limitate, este interesată de soluții eficiente și mai puțin costisitoare.
„Noi, ca o țară cu resurse limitate, vrem să ne asigurăm că avem tehnologii testate și tehnologii la costuri reduse. Multe dintre aceste tehnologii sunt, pe moment, dezvoltate, testate și produse de companii din Ucraina”, a afirmat premierul.
Tofan a mai subliniat că acordul va facilita accesul Republicii Moldova la tehnologii de care are nevoie pentru a-și proteja spațiul aerian, inclusiv interceptoare de drone.
Acordul a fost semnat în cadrul vizitei premierului moldovean la Kiev, pe 26 noiembrie, unde s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre situația din regiunea transnistreană, provocările de securitate din regiune, proiecte comune de infrastructură și coordonarea eforturilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că documentul va permite Republicii Moldova să valorifice experiența practică a partenerilor ucraineni și să beneficieze de tehnologii și soluții deja testate, inclusiv în domeniul monitorizării spațiului aerian și al gestionării amenințărilor aeriene.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a condamnat semnarea acordului, pe care îl consideră o încălcare a neutralității constituționale a țării. Formațiunea susține că o asemenea cooperare ar putea implica Republica Moldova în conflictul din Ucraina și ar transforma țara într-o potențială țintă.
PSRM cere desecretizarea și publicarea textului integral al acordului, anularea actelor despre care afirmă că subminează neutralitatea țării și convocarea conducerii Guvernului în Parlament pentru a prezenta explicații. Socialiștii au anunțat că își rezervă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională și de a organiza proteste.
● Citește și: Ucraina și R. Moldova, acord de cooperare tehnico-militară și discuții despre Transnistria