Politic

Rezoluția prin care se cere începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina până la finalul anului, votată de eurodeputații și parlamentarii „Euronest”

post-img
Adunarea Parlamentară „Euronest"

În cadrul Adunării Parlamentare „Euronest” de la Chișinău, a fost adoptată o rezoluție prin care se cere Comisiei Europene și Consiliului UE să facă demersurile necesare pentru începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina până la finalul acestui an, anunță europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

ZFR

Rezoluția privind importanța strategică a începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Moldova a fost inițiată de Grupul Partidului Popular European și a fost adoptată astăzi, cu largă majoritate, de membrii Adunării „Euronest!”: 36 de voturi pentru, 0 împotrivă și o abținere. 

În textul rezoluției, se cere și integrarea graduală a Republicii Moldova și Ucrainei în Piața Unică Europeană înainte de finalizarea negocierilor de aderare. 

„Astfel, prin integrarea celor două țări la Piața Unică, cetățenii Ucrainei și Republicii Moldova vor simți mai repede o parte dintre beneficiile cele mai importante ale aderării propriu-zise la Uniunea Europeană, precum crearea de noi locuri de muncă stabile și bine plătite, atragerea de noi investitori europeni în cele două țări, creșterea exporturilor de produse moldovenești și ucrainene către Uniunea Europeană și acces mai facil, la prețuri mai mici, la produsele din UE. 

În același timp, considerăm că este important din punct de vedere strategic stabilirea unor termene clare pentru încheierea negocierilor de aderare cu țările candidate până cel târziu la sfârșitul actualului deceniu", susține vicepreședintele Grupului PPE și copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova.

Rezoluția adoptată astăzi arată că Parlamentul European și parlamentele din țările Vecinătății estice sunt unite în a sprijini aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană. 

ZFR

„Suntem cu toții de acord că integrarea europeană a Moldovei și Ucrainei înseamnă beneficii concrete pentru cetățenii celor două țări, dar și pentru cetățenii Uniunii Europene și ai tuturor țărilor din Vecinătatea estică", mai spune Siegfried Mureșan.

Adunarea Parlamentară Euronest a fost înființată pe 3 mai 2011 la Bruxelles, când președinții parlamentelor din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană au semnat Actul Constitutiv al Adunării.

Misiunea Adunării Parlamentare Euronest este de a promova condițiile necesare accelerării asocierii politice și integrării economice între UE și partenerii est-europeni, de a consolida cooperarea în regiune, precum și între regiune și UE. Adunarea multilaterală contribuie la consolidarea, dezvoltarea și creșterea vizibilității Parteneriatului Estic.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter