În această perioadă caniculară, alimentația joacă un rol esențial în menținerea stării de bine. Medicul nutriționist Sergiu Munteanu recomandă consumul de alimente ușoare, bogate în apă și nutrienți, dar și o hidratare corespunzătoare pentru a face față temperaturilor ridicate.
Specialistul spune că, pe timp de caniculă, organismul are nevoie de mai puține calorii, motiv pentru care este indicat să reducem consumul de alimente grase și să optăm pentru fructe și legume proaspete, în special cele bogate în apă, care contribuie atât la hidratare, cât și la aportul de vitamine, minerale și antioxidanți.
În ceea ce privește hidratarea, apa rămâne cea mai bună alegere. Apa carbogazoasă poate fi consumată de persoanele sănătoase sau de cele care o tolerează bine, însă băuturile carbogazoase îndulcite ar trebui evitate, deoarece determină creșteri rapide ale glicemiei și pot reprezenta un risc pentru persoanele cu exces ponderal, prediabet sau diabet.
Nutriționistul recomandă și un consum moderat de proteine slabe, precum carnea de pasăre sau peștele, iar cerealele integrale sunt preferabile celor ultraprocesate. Totodată, farfuria ar trebui să conțină cât mai multe culori, fiecare categorie de fructe și legume aducând antioxidanți diferiți, benefici pentru sănătate.
În sezonul grătarelor, Sergiu Munteanu atrage atenția că preparatele la grătar pot face parte din alimentație dacă sunt consumate cu moderație. Carnea nu trebuie arsă, iar porțiile ar trebui să fie de aproximativ 100-200 de grame, alături de legume proaspete sau preparate ușor. De asemenea, specialistul face diferența între carnea proaspătă și produsele din carne procesată, precum mezelurile, despre care spune că sunt cele asociate cu un risc mai mare pentru sănătate.
Un alt aspect important este hidratarea. În general, adulții au nevoie de aproximativ 20-40 de mililitri de apă pentru fiecare kilogram de greutate corporală pe parcursul unei zile, iar copiii și vârstnicii trebuie să fie și mai atenți, deoarece se deshidratează mai ușor sau resimt senzația de sete mai târziu.
Specialistul subliniază că, în zilele caniculare, organismul își reduce în mod natural pofta de mâncare, iar acest lucru este o reacție normală de adaptare la temperaturile ridicate. Prin urmare, mesele ușoare, bogate în fructe, legume și lichide, sunt cea mai bună alegere pentru a traversa perioada de vară în condiții de siguranță.