Actualitate

Proiecte de mediu din R. Moldova, susținute financiar de Germania

video

Republica Moldova trebuie să accelereze proiectele privind sortarea și reciclare a deșeurilor, precum și inițiativele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În cadrul vizitei la Chişinău, ministrul Mediului din Germania, Carsten Schneider, a precizat că Moldova va putea beneficia de sprijin în acest sens din partea autorităţilor de la Berlin.

În cadrul discuţiilor, miniştrii Mediului de la Chişinău şi de la Berlin au vorbit despre problemele în implementarea proiectelor, precum şi despre oportunitățile de colaborare.


SERGIU LAZARENCU, ministrul Mediului: Împreună cu ajutorul Germanei am instalat primele staţii de monitorizare a aerului. În discuţia pe care am avut-o cu domnul ministru a rugat să ne susţină cu expertiză pe biodiversitate. Domnul ministru ne-a spus că Germania este foarte avansată în proiece pe economia circulară şi am invitat investitorii Germaniei să investească în instalaţiile de reciclare.


CARSTEN SCHNEIDER, ministrul Mediului din Germania: Noi cu plăcere vom susţine Moldova, poporul, pe dumneavoastră ministerul şi vom continua acestă susţinere financiară şi tehnică. Am fost foarte impresionat de planul de măsuri privind reîmpădurirea, de la 11 la 15%. Să plantaţi păduri şi să reacţionaţi la schimbările climatice.


Cu ajutorul Germaniei urmează să fie implementat un amplu proiect privind gestionarea deşeurilor şi un program ce-şi propune să facă  faţă schimbărilor climatice, inclusiv secetei.


REDACTOR NADIA MIHUŢĂ

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter