Social

Sprijin din partea SUA pentru sistemul de urgență din R. Moldova

Sprijin din partea SUA pentru sistemul de urgență din R. Moldova

Două ambulanţe destinate resuscitării şi transportării pacienţilor în stare critică au fost donate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă de o organizaţie neguvernamentală americană, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite la Chişinău. Conducerea IGSU îşi doreşte ca astfel de vehicule să fie disponibile pe tot teritoriul R. Moldova, pentru eficientizarea intervenţiilor şi salvarea de vieţi omeneşti.

Fundaţia "Alpha Aid" a cumpărat din Germania cele două ambulanţe de terapie intensivă mobilă. Valoarea lor a depăşit 47 de mii de dolari. Practic, aceste maşini sunt nişte săli de reanimare pe roţi.  

HERMANN BINEK, reprezentant ONG: „Au fost folosite în Germania, o ambulanţă timp de şase ani iar alta opt ani, cred. Cert e că sunt în stare foarte bună”.

Autospecialele au trecut printr-o reparaţie capitală înainte de a ajunge în Republica Moldova astfel că pot fi folosite, în condiţii de siguranţă, mult timp de acum înainte.

NICOLAE BOICO, reporter TVR MOLDOVA: „În interior totul este nou. Este dotată cu toate cele necesare pentru a transporta în siguranţă orice bolnav. Printre altele, paramedicii care vor lucra cu aceste ambulanţe, ne-au spus că datorită echipamentelor moderne din dotare, poate fi transportat lesne un pacient din nordul ţării, de exemplu, până la una dintre instituţiile medicale din Chişinău”.

DUMITRU CARASIC, şef secţie SMURD, IGSU: „Conţine electrocardiograf, defibrilator, aparat de respiraţie dirijată care permite să transportăm pacientul în stare gravă, inconştientă cu respiraţie dirijată. Aspirator vacum automat. Saltea vacum care permite să transportăm pacienţii cu politraumatism”.

Ambulanţele urmează să ajungă la două subdiviziuni teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

DUMITRU CARASIC, şef secţie SMURD, IGSU: „Orice aşa ambulanţă, permanent dă entuziasm şi stimul de a lucra şi a interveni”.

Autorităţile vor să doteze toate subdiviziunile regionale cu astfel de vehicule de intervenţie complet echipate.  

ALEXANDRU OPREA, şef, IGSU: „Astfel încât să zicem o misiune din Cimişlia, să nu necesite intervenţia echipei tocmai de la Chişinău, dar să fie cât mai aproape de locul intervenţiei. Aceste două autovehicule ne ajută să consolidăm această capacitate”.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are, acum, în dotare şapte unităţi de terapie intensivă mobilă.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter