Economic

Noul program „Satul European Expres”, aprobat de Guvern. Recean: Construim Europa la noi acasă

Noul program „Satul European Expres”, aprobat de Guvern. Recean: Construim Europa la noi acasă

Vineri va fi lansat concursul de proiecte pentru noul program "Satul European Expres". Guvernul a aprobat modificările legislative necesare gestionării banilor din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, de unde vor veni finanţările proiectelor. Astăzi la şedinţa de Guvern au fost invitaţi şi câţiva primari care şi-au spus punctul de vedere privind eficientizarea acestui program.

DORIN RECEAN prim-ministrul Republicii Moldova: „Bine aţi venit primarilor din localităţi. Vreau să sper că acest program este destul de încurajator pentru cetățeni, este o susținere pentru primari, APL pentru că în felul acesta noi real construim Europa la noi acasă.”

LEONID BOAGHI primar, Siret, Strășeni: „Iată noi în calitate de primari încercăm să aducem investiții din alte fonduri, inclusiv transfrontaliere, în care sume de investiţii foarte mari şi noi am dori să găsim soluţii ca să compensăm o parte din acele contribuţii care noi trebuie să le depunem la proiecte, dar nu avem aşa capacitate.”

Guvernul le propune, însă, autorităților locale să implementeze proiecte rapide, cu termen de finalizare de cel mult şase luni pentru a rezolva necesitățile urgente ale localităților. Asta prevede programul "Satul European Expres".

LILIA DABIJA ministrul infrastructurii: „Suma planificată din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală destinată implementării proiectelor prin cadrul noului program "Satul European Expres" va fi de circa 100 de milioane de lei, iar numărul de proiecte posibile de implementat va depăşi 220.”

Totodată, a fost simplificată procedura de înscriere în concurs a proiectelor de la autorităţile locale. Primarii recunosc că nevoile comunităţilor sunt multe, aşa că vor încerca să acceseze finanţări.

VICTOR GURĂU primar, Gordineşti, Edineţ: „Avem bineînțeles mai multe idei dar urmează să discutăm să vedem care le prioritizăm dar principala prioritate la noi sunt copiii.”

ANA POSTOLACHI primar, Camenca, Glodeni: „E vorba de grădinițele care au pătuţuri vechi. Vrem să le dotăm. E vorba de terenuri de joacă pentru copii de care nu beneficiază. Ne gândim la multe proiecte. E vorba de o ospătărie la şcoală care ar trebuie reparată”.

Amintim că 100 de proiecte din Programul Național "Satul European" au fost deja finalizate şi aproape 100 de mii de oameni beneficiază de rezultatele lor. Astfel, peste 20 de mii de persoane au obținut acces la apă potabilă iar aproape 34 de mii se bucură de iluminat public. Totodată, au fost renovate sau dotate 14 grădinițe şi au fost modernizate nouă gimnazii, trei licee și 18 centre culturale.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter